Reacție la decizia CEDO! AUR cere referendum pentru clarificarea conceptului de familie

Partidul AUR a cerut luni guvernului României să conteste decizia CEDO privind căsătoriile între persoanele de același sex, potrivit unui comunicat de presă. În caz contrar, Alianța pentru Unirea Românilor intenționează să ceară un referendum pentru clarificarea conceptului de familie în România.

Reacția AUR a venit la o săptămână după ce CEDO a decis că România a încălcat Articolul 8 din Convenția pentru Drepturile Omului, articol referitor la ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”, ceea ce înseamnă că România este obligată să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează cuplurile de același sex, potrivit lui Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

O astfel de legislație nu trebuie să prevadă neapărat dreptul la căsătoria dintre două persoane de același sex, ci ar fi suficientă legislația privind parteneriatul civil.

AUR susține că dacă guvernul refuză să conteste decizia CEDO în termenul legal de 3 luni, își asumă demararea procedurilor pentru organizarea unui nou referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie.

În România a mai fost organizat un referendum pentru familie, în 2018, eșuat din cauza absenteismului. Referendumul, sprijinit puternic de Liviu Dragnea, a avut la bază o inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie. Referendumul a vizat a vizat înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. (1) al Constituției cu una mai restrictivă, „între un bărbat și o femeie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...