Renault suspendă activităţile de la uzina din Moscova, dar nu se retrage încă din Rusia

Publicat: 24 mart. 2022, 07:48, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Renault suspendă activităţile de la uzina din Moscova, dar nu se retrage încă din Rusia

Producătorul francez de automobile Renault va suspenda imediat „activităţile de la uzina Renault din Moscova” şi va evalua „posibilele opţiuni cu privire la participaţia” la filiala sa rusă AvtoVAZ, pe măsură ce creşte presiunea asupra prezenţei sale semnificative în Rusia, potrivit unui anunț făcut miercuri seară, transmite AFP.

Francezii nu au spus, însă, că vor părăsi și Rusia, a doua piaţă ca mărime după Europa.

Consiliul de administraţie al Grupului Renault s-a întrunit miercuri şi a decis că „activităţile fabricii Renault din Moscova sunt suspendate din această zi”.

Fabrică produce SUV-uri Duster, Kaptur, Arkana şi Nissan Terrano. Cea mai mare parte a prezenţei grupului în Rusia trece prin subsidiara AvtoVAZ, care a ajutat-o să vândă aproape 500.000 de vehicule în Rusia în 2021, făcând din această ţară a una dintre cele mai importante piețe.

„Grupul evaluează posibilele opţiuni privind participaţia sa în AvtoVAZ”, deţinută în proporţie de 69% de Renault de la sfârşitul anului 2016 şi lider pe piaţa rusă cu marca Lada, au precizat oficialii companiei, spunând că se doreşte să se acţioneze „responsabil faţă de cei 45.000 de angajaţi din Rusia”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat, miercuri, grupului francez, dar și altor câteva companii franceze, în timpul unui discurs în parlamentul francez, făcând apel la un boicot global cu privire la piața rusă.

În comunicatul său de presă, Renault „aminteşte că implementează deja măsurile necesare pentru a respecta sancţiunile internaţionale”.

Indiferent ce va decide în legătura cu prezenţa pe termen lung în Rusia, grupul prevede deja că vor fi costuri.

„În consecinţă, Grupul Renault este nevoit să îşi revizuiască perspectivele financiare pentru anul 2022″, anticipând o scădere a marjei operaţionale,”aproximativ 3%”, faţă de marja de peste 4%, prognozată anterior.

Citește și Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut companiilor franceze, inclusiv producătorului auto Renault şi retailerului Auchan, să iasă de pe piaţa rusă, pentru că nu fac decât să finanțeze mașina de război a lui Putin, potrivit Reuters.