Restaurantele, cafenelele, sălile de jocuri de noroc şi căminele culturale, închise în trei localităţi din Argeș

Publicat: 01 oct. 2020, 18:22, de Raluca I. Heroiu, în COVID 19 , ? cititori
Restaurantele, cafenelele, sălile de jocuri de noroc şi căminele culturale, închise în trei localităţi din Argeș

Restaurantele, cafenelele, sălile de jocuri de noroc, bibliotecile, librăriile și centrele culturale vor fi reînchise în câteva localități din județul Argeș din cauza coronavirusului.

Autoritățile argeșene au hotărât și să interzică desfăşurarea evenimentelor culturale în aer liber.

 Înlocaluri este permisă în schimb prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice. Condiția este ca produsele să nu fie consumate în spaţiile respective.

De asemenea, terasele rămân deschise, cu respectarea regulilor stabilite prin lege.

Aceste restricții vor fi aplicate în comunele Brăduleţ, Şuici şi Râca. În aceste localități s-a constatat o creştere a incidenţei infectărilor coronavirus în ultimele săptămâni.

Restricțiile au fost adoptate prin două hotărâri emise de Comitetul Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş. 

Decizia a fost luată după ce incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile a depășit 1,5 la 1000 de locuitori.