Robert Negoiță, plângere penală la Parchet împotriva lui Nicușor Dan pentru abuz în serviciu cu consecințe grave

Publicat: 22 mart. 2024, 09:59, de Viorela Pitulice, în POLITICĂ , ? cititori
Robert Negoiță, plângere penală la Parchet împotriva lui Nicușor Dan pentru abuz în serviciu cu consecințe grave

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a depus, vineri, la Parchetul General o plângere penală împotriva lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și instigare la abuz în serviciu.

„Astăzi, nimeni nu are nevoie de scandal, nu-mi doresc așa ceva, ci colaborare. Sunt deschis la orice discuție pentru a rezolva. Am făcut plângere penală împotriva primarului general, dar și a persoanei fizice Nicușor Dan pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și instigare la abuz în serviciu”, a declarat Robert Negoiță în fața jurnaliștilor prezenți la Parchetul General.

Edilul de la sectorul 3 a mai spus că este deschis la o colaborare cu Nicușor Dan în folosul cetățenilor.

”Reaua intenție nu este o infracțiune, dar atunci când blochezi alte instituții, cum este Consiliul General, asta este infracțiune. Nu vreau să fac rău nimănui, vreau doar să fac un ultim demers, care, sper eu, să îl convingă că nu este pe drumul cel bun și că normalitatea este să colaborăm, nu să fim blocați.”, a mai declarat Robert Negoiță.

Declarații Robert Negoiță:

  • Avem proiecte ale Primăriei sector 3 transmise de ani de zile, n-au fost promovate niciodată, nu s-a dat aviz. Primarul a interzis colegilor să elaboreze acest document
  • este ilegal ce face, să-și modifice comportamentul, să putem colabora și să facem treaba în folosul cetățenilor
  • trebuie rezolvat traficul, pentru că produce poluare
  • în această săptămână am avut o problemă gravă, legat de lucrările de lărgire a infrastructurii pe Calea Dudești (Poliția Locală a Municipiului București a încercat, luni dimineață, să oprească lucrările primăriei conduse de Robert Negoiță de lărgire a Căii Dudești, deoarece nu există autorizație de la PMB). ”Nu ne-au lăsat să refacem partea pietonală, să curățăm”.
  • Astăzi, nimeni nu are nevoie de scandal, nu-mi doresc așa ceva, ci colaborare. Sunt deschis la orice discuție pentru a rezolva. Am făcut plângere penală împotriva primarului general, dar și a persoanei fizice Nicușor Dan.

Principalele motive ale plângerii:

În documentul depus la Parchet, obținut de Ziarul Puterea, se arată că Nicușor Dan a solicitat expres mai multor direcții de specialitate din PMB, cum ar fi Direcția de Patrimoniu sau Direcția de Investiții, Direcția Generală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului „neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de către legislația în vigoare”.

Citește și Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță: „N-am nimic de împărțit cu primarul general”. Sunt lucrări „utile, necesare”