Robotul de curățare a râurilor care i-a atras atenția magnatului Anand Mahindra

Publicat: 04 feb. 2024, 09:00, de Mariana Olteanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Robotul de curățare a râurilor care i-a atras atenția magnatului Anand Mahindra

Un videoclip cu un robot revoluționar care curăță un râu a ajuns viral pe rețelele de socializare. Imaginile au ajuns și în atenția omului de afaceri Anand Mahindra. 

La vederea imaginilor, Anand Mahindra nu a stat pe gânduri și și-a exprimat dorința de a investi în acest startup axat pe inițiative similare. Omul de afaceri și-a exprimat interesul față de robotul autonom de curățare a râurilor, speculând că acesta ar putea fi de origine chineză.

Totodată, acesta susține că o astfel de tehnologie ar trebui să fie produsă la nivel local.

„Trebuie să le facem… chiar aici… chiar acum”. În plus, el și-a exprimat dorința de a investi în orice startup-uri implicate în dezvoltarea de soluții similare.

Robotul inovator prezintă tehnologie de ultimă oră, fiind conceput pentru a aborda eficient problema poluării râului. Dotările sale impresionante au stârnit discuții în mediul online. O parte dintre internauți au atras atenția și au declarat că este nevoie de găsirea unor soluții eficiente pentru problema poluării mediului.