România a pierdut circa 46.000 hectare de pajişti, după 2007

Publicat: 19 dec. 2021, 13:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
România a pierdut circa 46.000 hectare de pajişti, după 2007

Deși România s-a angajat să mențină suprafața totală ocupată cu pajiști la momentul aderării la Uniunea Europeană, aceasta a tot scăzut de la an la an. Între 2007 și 2019, au dispărut 46.000 hectare de pajiști, o suprafață mai mare decât cea a municipiilor Oradea, Satu Mare, Tîrgu Mureș și Timișoara la un loc, potrivit Asociaţiei Grupul Milvus.

Conform datelor oficiale, România are o suprafață de 4,8 milioane hectare de păşuni şi fâneţe.

„Conservarea pajiştilor este importantă atât pentru biodiversitate, cât şi pentru comunităţile care le gestionează şi care depind de aceste ecosisteme pentru subzistenţă. Micii fermieri din România gestionează pajişti, dintre care unele prezintă valoare naturală deosebită. Statisticile, în schimb, arată că ei cu greu pot face faţă presiunilor economice şi au nevoie de sprijin pentru a păstra această categorie de utilizare şi pentru a le menţine într-o stare de conservare favorabilă”, se arată într-un comunicat al asociației.

 Agricultura bazată pe ferme mici care practică tehnici tradiţionale joacă un rol deosebit de important în conservarea biodiversităţii şi a peisajului cultural rural. Iar în contextul actual european (de tranziţie spre noua Politică Agricolă Comună), dar mai ales naţional – al elaborării Planului Naţional Strategic 2023-2027, are mai multă relevanţă decât oricând ca România să-i sprijine mai bine pe agricultorii şi fermierii care-şi gestionează suprafeţele agricole într-o manieră sustenabilă, precizează reprezentanții Grupului Milvus.

Pajiștile sunt ecosisteme care, evoluând timp de (zeci de) mii de ani, sunt capabile să susțină și să adăpostească numere impresionante de viețuitoare (de la plante și bacterii la fungi și animale), dar în același timp sunt printre cele mai periclitate de pe planeta noastră. Asociaţia „Grupul Milvus” implementează un proiect pentru protejarea pajiştilor naturale şi semi-naturale, până în anul 2024, în parteneriat cu Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare.