România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu

Publicat: 29 mart. 2024, 13:38, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
Alegeri prezidentiale, in septembrie

Se împlinesc 20 de ani de când România este țară membră NATO. Cu ocazia acestei zile, Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

Marcel Ciolau a subliniat importanța apartenenței României la NATO, afirmând că aceasta reprezintă o garanție de securitate pentru țară. El a menționat că în cei 20 de ani de la aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important și și-a consolidat poziția în interiorul alianței, respectându-și angajamentele de securitate în zona Mării Negre.

În încheierea mesajului, Marcel Ciolacu a venit cu asigurări și a declarat că România va continua să fie un actor influent și constructiv în interiorul NATO în vederea consolidării și dezvoltării alianței.

România a devenit membru al Organizației Tratatului Atlantincului de Nord, odată cu depunerea instrumentului de aderare la organizație la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii la Washington, D.C., la 29 martie 2004. Ceremonia de ridicare a drapelului României la sediul NATO a avut loc la 2 aprilie 2004.

”Apartenența României la NATO reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră. În cei 20 de ani de apartenență la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important și și-a consolidat poziția în interiorul alianței respectându-și angajamentele de securitate în zona Mării Negre.

Vom continua să fim un actor influent și constructiv în interiorul NATO în vederea consolidării și dezvoltării alianței noastre în așa fel încât garanțiile de securitate colectivă să asigure românilor #stabilitatea și siguranța de care au nevoie pentru #dezvoltarea României!”, a transmis Marcel Ciolacu.