România, în suferință acută de medici de familie!

Publicat: 02 feb. 2023, 18:30, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
România, în suferință acută de medici de familie!

România are o mare lipsă de medici de familie. De exemplu, în județul Mureș, sunt 278 de medici de familie și ar fi necesari 320, iar din cei existenți, 60 au ajuns sau au depășit vârsta de 67 de ani, avertizează Rodica Biro, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Mureș.

„La nivelul întregului judeţ ar trebui să avem peste 320 de contracte cu medici de familie. Avem 278 de medici. Actualmente, în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş dispunem de 55 de norme posibil de contractat, din care 19 în mediu urban. Dacă mă uit pe această listă, în Sighişoara, faţă de numărul de medici care funcţionează la ora actuală ar mai putea să fie angajaţi încă 4-5. Avem 58 de medici care au împlinit sau împlinesc anul acesta 67 de ani, iar în perspectiva următorilor patru ani vor mai fi încă 50 de medici. Avem într-adevăr destul de mulţi medici care au primit prelungire peste această vârstă de 67 de ani şi îşi desfăşoară în continuare activitatea. Problema este că medici noi, absolvenţi de rezidenţiat, avem extrem de puţini. Nu ştiu dacă anul trecut a intrat un singur medic la nivelul judeţului şi noi suntem în centru universitar”, a declarat Rodica Biro.

Lipsă de medici de famili la nivel național

Conform datelor Colegiului Medicilor din România, situația medicinei primare este îngrijorătoare. În prezent, în România, există 424 localităţi unde nu există medic de familie, iar 1.098 localităţi au necesarul neacoperit de medici de familie. Însumat, 1.522 localități din România au lipsă completă sau deficit de medici de familie. Se estimează un deficit de 2.200 medici de familie. În urmă cu 10 ani existau circa 12.000 medici de familie în relaţie contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate; acum, sunt sub 10.000.

O problemă este îmbătrânirea. Aproape jumătate din medicii de familie – 47% – au peste 61 ani. Jumătate dintre medicii de familie vor ieşi la pensie peste câţiva ani. Medicii de familie sub 35 ani reprezintă doar 2,2% din total. Din păcate, tinerii refuză să practice medicina de familie.

Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu, estimează că peste 10 ani nu vom mai avea medici de familie, în condiţiile în care în prezent aproape jumătate au peste 61 de ani, iar cei sub 35 de ani reprezintă doar 2,2% din total.