România se îneacă în probleme nerezolvate. Trei parlamentari au găsit urgența națională: relaxarea legislației antidrog

Un proiect legislativ extrem de controversat, care propune dezincriminarea unei game largi de activități legate de droguri, a provocat reacții vehemente. Fosta judecătoare Viorica Costiniu vorbește despre o lege „malefică” și interese ascunse. Dincolo de asemenea acuzații, există însă o problemă mult mai serioasă: România încearcă să schimbe fundamental politica antidrog fără să fie limpede dacă are instituțiile, resursele și mecanismele necesare pentru a gestiona consecințele.

O lege controversată și o reacție pe măsură

Viorica Costiniu, fostă judecătoare și președinte de onoare al Asociației Magistraților din România, a atacat dur inițiativa legislativă semnată de senatorii Daniel Fenechiu (PNL), Cristian Ghinea (USR) și Victoria Stoiciu (neafiliată).

A numit-o „malefică” și a sugerat că ar urmări protejarea unor consumatori „de lux”, interesați să scape de rigorile legislației penale.

Acuzația privind interesele ascunse nu este susținută de dovezi.

Dar asta nu înseamnă că proiectul parlamentar este lipsit de probleme. Dimpotrivă, conține prevederi suficient de controversate pentru a justifica o dezbatere serioasă, fără teorii conspiraționiste și fără entuziasmul naiv al reformelor prezentate drept miraculoase.

Nu doar deținere. Și producere, cultivare, import

Inițiativa B544/2026, înregistrată la Senat pe 5 octombrie, propune transformarea în contravenții a unor fapte care astăzi constituie infracțiuni, atunci când sunt săvârșite pentru consum propriu.

Nu este vorba numai despre deținere.

Lista include cultivarea, producerea, fabricarea, prepararea, cumpărarea și alte operațiuni, inclusiv introducerea sau scoaterea drogurilor din țară.

Sancțiunile propuse sunt amenzi de 1.000–1.500 de lei pentru drogurile de risc și 1.500–3.000 de lei pentru cele de mare risc.

Traficul rămâne infracțiune.

Problema este că proiectul nu stabilește praguri cantitative fixe pentru delimitarea consumului propriu de activitățile destinate distribuției.

Prin urmare, discutăm despre o modificare substanțială a legislației antidrog, nu despre simpla salvare a unui adolescent de consecințele disproporționate ale unui dosar penal.

Când „relaxarea” riscă să țină loc de politică publică

Daniel Fenechiu vorbește despre o posibilă „relaxare”. Victoria Stoiciu susține că problema consumului trebuie abordată prioritar medical, nu penal.

Principiul merită discutat. Dependența este o problemă de sănătate, iar condamnarea penală nu constituie un tratament.

Dar România are dificultăți serioase în prevenirea consumului, identificarea dependențelor, accesul la tratament și combaterea rețelelor de distribuție.

Ce se întâmplă dacă scoatem consumatorul din circuitul penal, fără să construim un circuit medical și social capabil să-l preia?

Riscăm să mutăm problema din dosarele parchetelor în familii, spitale și comunități.

Un stat incapabil să combată eficient drogurile nu devine mai competent prin simpla reducere a pedepselor.

La fel cum nici înăsprirea lor nu reprezintă, automat, o soluție.

Portugalia nu a schimbat doar Codul penal

Modelul portughez, invocat frecvent în asemenea dezbateri, presupune mult mai mult decât dezincriminarea: evaluare individuală, comisii multidisciplinare, acces la tratament și servicii de reintegrare.

Reforma legislativă a fost integrată într-o politică publică.

România riscă să importe mecanismul juridic fără infrastructura care îi poate da eficiență.

Iar problema nu este dacă trebuie să fim mai umani cu persoanele dependente. Evident că trebuie.

Întrebarea este dacă parlamentarii au proiectat și finanțat instituțiile care ar transforma această intenție într-un rezultat verificabil.

Mai întâi soluția. Abia apoi relaxarea

Autorii proiectului ar trebui să explice ce efecte concrete urmăresc, cum vor evalua rezultatele, cine va finanța tratamentul și cum vor preveni utilizarea abuzivă a noilor prevederi de către distribuitori.

Aceste răspunsuri contează infinit mai mult decât acuzațiile Vioricăi Costiniu sau declarațiile binevoitoare ale inițiatorilor.

România are nevoie de o politică antidrog inteligentă, care să distingă între consumator și traficant, între experimentare și dependență, între pedeapsă și tratament.

Dar dezincriminarea nu este, prin ea însăși, o politică antidrog. Este numai un instrument juridic.

Iar dacă instrumentul precedă soluția, riscăm să descoperim că am schimbat legea fără să schimbăm realitatea.

Cu singura diferență că, de data aceasta, neputința statului se va numi reformă.

Mai există și o problemă de priorități:

într-o țară sufocată de disfuncții economice, instituționale, sanitare și educaționale, unde politicile publice eșuează în rezolvarea unor probleme elementare, relaxarea legislației antidrog pare o preocupare legislativă cel puțin straniu plasată pe agenda urgențelor naționale.

România are un munte de probleme pe care statul nu știe să le rezolve.

Nu este deloc limpede de ce unii parlamentari consideră că tocmai legislația antidrog trebuie să fie prima care beneficiază de generozitatea lor reformatoare.