România continuă vaccinarea cu AstraZeneca

Publicat: 08 apr. 2021, 17:00, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
România continuă vaccinarea cu AstraZeneca

Vaccinarea împotriva COVID-19 din România trebuie să continue și să aibă loc într-un ritm cât mai alert. Vaccinarea cu AstraZeneca va continua, a anunţat joi preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

Se continuă vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă. Având în vedere contextul epidemiologic din România, este foarte important să continuăm vaccinarea împotriva COVID-19 cu toate produsele vaccinale şi la parametri cât mai ridicaţi„, a declarat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la finalul unei şedinţe de lucru, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, temporizarea sau renunţarea la vaccinare ne pot aduce în faţa unor forme severe de îmbolnăvire.