Românii din străinătate își pot reînnoi pașaportul expirat sau pierdut fără să mai vină în țară

Publicat: 21 nov. 2023, 19:15, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Românii din străinătate își pot reînnoi pașaportul expirat sau pierdut fără să mai vină în țară

Uneori, românii din străinătate se confruntă cu furtul, pierderea sau chiar expirarea pașaportului, însă aceștia nu vor mai fi nevoiți să vină în țară pentru a-l reface. Tot ce trebuie să facă este să se adreseze misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României pentru a cere obținerea unui pașaport nou.

Primul pas constă în prezentarea la un consulat, care va transmite datele direct în România, Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ulterior, acestea vor fi verificate și procesate, pentru ca mai apoi să fie eliberat documentul. Pașaportul este trimis oficiului consular unde a fost depusă cererea, de unde puteţi ridica documentul.

În cazul în care pașaportul vă este furat sau pierdut, trebuie să sesizați autoritățile locale de poliţie. Ulterior, veți dobândi o dovadă a reclamării pierderii sau furtului, care va fi prezentată la consulatul român, împreună cu depunerea cererii pentru noul paşaport.

Pierderea paşaportului se poate declara şi la misiunea diplomatică sau oficiul consular, însă furtul acestuia se declară numai la poliţia locală.