Românii se orientează tot mai mult către produsele tradiționale, fabricate în România

Publicat: 07 ian. 2022, 07:00, de Otilia Caloian, în Business , ? cititori
Românii se orientează tot mai mult către produsele tradiționale, fabricate în România

Produsele româneşti au crescut vizibil în topul preferinţelor clienţilor, respectiv cu 30% faţă de anii precedenţi, atât datorită conştientizării cumpărătorilor, cât şi îmbunătăţirii calităţii şi a modului de ambalare a acestora.

Preferința românilor intervievaţi la raft pentru produsele româneşti a crescut, în detrimentul celor fabricate în afara ţării, în special în rândurile publicului tânăr şi ale celui de vârstă medie, 30-50 de ani.

„Ultimii ani au adus publicul român la o maturitate a gândirii şi la conştientizări importante legate de importanţa ajutorului reciproc. Acest aspect se reflectă, astăzi, în preferinţele românilor pentru produse româneşti, cu intenţia asumată de a-şi ajuta propria ţară şi pe oamenii ei. Produsele pentru care românii insistă să fie româneşti sunt variate, de la seminţe şi ulei de floarea soarelui până la oua, brânzeturi şi lactate, făină şi murături. Au urcat mult în top conservele, în special cele cu mâncare preparată, probabil datorită faptului că, pe acest segment, reţetele româneşti nu au concurenţă”, arată un studiu realizat de Cooperativa Ţara Mea.

Publicul intervievat, în general fidel produselor româneşti, a declarat în unanimitate că se observă o creştere substanţială a calităţii produselor, precum şi a modului de ambalare, care „începe să concureze cu mărcile internaţionale”.

Studiul, făcut pe 1.200 de cumpărători, relevă faptul că românii observă diferenţa dintre produsele româneşti şi produsele fabricate în România. Mai mult, aceştia îşi doresc să fie informaţi corect şi vizibil şi să aibă acces la produse 100% româneşti. Motivele invocate sunt dintre cele mai diverse şi mai interesante: „porcul românesc trebuie crescut româneşte ca să aibă gustul copilăriei noastre”, „varza şi roşiile trebuie să aibă seminţe româneşti, nu numai să fie cultivate pe pământ românesc, ca să fie autentice”, „mi-aş dori să ştiu că roşiile din care e făcut bulionul provin din România”

Fermierii se orientează către soiuri românești de legume

„Este o surpriză plăcută şi un adevăr. Au fost cazuri în care fermierii s-au orientat către soiuri de legume provenite din afara României, pentru că productivitatea acestora este mult mai mare/ha. Au fost şi cazuri în care legumele 100% româneşti au rămas nevândute în magazine, pentru că forma lor nu era la fel de perfectă ca a celor străine. Este un efort comun, al producătorilor, al cooperativei dar şi al consumatorilor. Este mai scump, dar nu imposibil să facem produse cu ingrediente 100% româneşti, dar întrebarea este: vor fi cumpărate? Suntem optimişti în urma acestui studiu şi credem că, în acest ritm, ne putem dezvolta armonios, atât ca brand, cât şi ca ţară”, a subliniat Florin Burculescu, preşedinte Cooperativa Ţara Mea.

Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România şi singura cooperativă integrată, cu activităţi de la cultivarea legumelor şi creşterea animalelor până la producţia de lactate, conserve, mezeluri şi produse de băcănie, şi are peste 1.300 de fermieri membri. Produsele Ţara Mea sunt acum disponibile în reţeaua de hypermarketuri Kaufland, în hyprmarketurile Cora şi online, pe e-mag.ro.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele