S-a aflat cauza morții lui Konstantin Koltsov, iubitul Arynei Sabalenka

Publicat: 19 mart. 2024, 15:37, de Cezar Andrei, în SPORT , ? cititori
S-a aflat cauza morții lui Konstantin Koltsov, iubitul Arynei Sabalenka
S-a aflat cauza morții lui Konstantin Koltsov, iubitul Arynei Sabalenka

Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA) a primit o veste teribilă chiar înainte de debutul turneului Miami Open. Iubitul ei, fostul hocheist Konstantin Koltsov, a fost găsit mort. Peste o lună, el ar fi împlinit 43 de ani.

Presa din Belarus, citată de Mundo Deportivo și Daily Mail, dezvăluie că iubitul Arynei Sabalenka ar fi murit din cauza unui cheag care i-a înfundat un vas de sânge. Potrivit Telegraf.News, un cheag de sânge care s-a format în altă parte a corpului s-a desprins și a ajuns pe un vas de sânge din creier, cauzându-i embolie cerebrală.

Decesul fostului jucător de hochei a fost anunțat marți de fostul său club Salavat Yulaev Ufa, pe canalul de știri Telegram. 

A murit fulgerător. A fost o persoană puternică și veselă, a fost iubit și respectat de jucători, colegi și fani. Konstantin a scris pentru totdeauna în istoria clubului nostru”, se arată în comunicatul grupării de hochei ruse.

Aryna Sabalenka și Konstantin Koltsov formau un cuplu din vara anului 2021. Jucătoarea bielorusă s-ar putea retrage din turneul de la Miami. Ea era calificată direct în turul al competiției, acolo unde ar fi putut să o întâlnească pe Simona Halep, în cazul în care jucătoarea română ar fi trecut de primul tur unde o întâlnește pe Paula Badosa.

Coincidență sumbră pentru Sabalenka. Tatăl ei a decedat în condiții asemănătoare

Pentru dubla campionă de Grand Slam este o coincidență sumbră. Tatăl ei încetat din viață în 2019 în condiții asemănătoare. Avea 43 de ani, iar conform presei internaționale, decesul ar fi survvenit în urma unui infarct. Mai mult, Sergey Sabalenka a jucat hochei, la fel ca iubitul fiicei sale.

”A fost ceva neașteptat. Era tânăr, avea doar 43 de ani. Tata și-a dorit să fiu numărul 1 și lupt pentru asta. O fac pentru el. Asta mă ajută să fiu puternică”, spunea Sabalenka atunci.