S-a modificat legilația! Amenzi usturătoare pentru cei care parchează pe locurile destinate celor cu handicap

Publicat: 23 iul. 2020, 21:38, de Ramona Feraru Kim, în ACTUALITATE , ? cititori
S-a modificat legilația! Amenzi usturătoare pentru cei care parchează pe locurile destinate celor cu handicap

Legislativul a înăsprit pedepse pentru cei care parchează pe locurile de parcare ale persoanelor cu dizabilități. Noile modificări aduse legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap au mărit considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități, se arată într-o lege care a fost publicată în Monitorul Oficial.

Amenzi până la 10.000 de lei și ridicarea autovehicolului

Legea nouă prevede că de la sfârșitul săptămânii vor intra în vigoarea noile prevederi. Astfel, se stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Agenții de circulație constată

Potrivit noilor prevederi, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.

Locuri de parcare la serviciu

Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, tot începând de sâmbătă, anagajatorii care au salariați cu handicap vor avea noi obligații față de aceștia (acces la locuri de parcare speciale, program de lucru adaptat etc), pe care dacă nu le vor respecta vor putea fi sancționați cu până la 50.000 de lei.

Gratuitate în autobuze

Apoi, persoanele cu dizabilități vor putea alege între gratuitatea pe transportul public și decontarea carburantului pentru mașina proprie, respectând însă niște limite anuale pentru decontare, de 1.500 de lei, respectiv 750 de lei, în funcție de gradul de handicap.