S-a trezit în cont cu peste 1 milion euro, bani virați din greșeală, și a început să-i cheltuie

Publicat: 02 iul. 2021, 19:30, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
S-a trezit în cont cu peste 1 milion euro, bani virați din greșeală, și a început să-i cheltuie

Un bărbat care a devenit milionar din cauza unei erori bancare a ajuns, în final, în închisoare, dar după câteva luni în care s-a bucurat de averea primită din greșeală.

Roman Yurkov, din Tula, Rusia, a rămas uluit când s-a trezit în cont cu 95,2 milioane de ruble, adică peste 1 milion de euro, anul trecut, la sfârșitul lunii mai. Suma a ajuns în contul său ca urmare a unei erori tehnice apărute în timpul actualizării aplicației mobile a băncii sale, informează Newsweek.

Astfel, în zilele de 31 mai și 1 iunie, el a făcut 220 de tranzacții. Printre multe altele, Yurkov și-a cumpărat patru apartamente, un BMW, un Mercedes și un iPhone.

Ulterior, în timpul anchetei, Yurkov a spus că s-a simțit ca „în filme”: „Am cumpărat tot ce îmi doream. Doar un avion nu mi-am luat”.

Bărbatul s-a bucurat de bani și noile achiziții timp de câteva luni bune, pentru că banca a descoperit eroarea abia în luna noiembrie. Yurkov a fost reclamat la poliție și acuzat de furt, fiind acum condamnat la 6 ani de închisoare.

Banca a reușit să-și recupereze aproximativ o treime din suma virată din greșeală, care a rămas necheltuită în contul bărbatului.