A fost profet fermierul Dimitrie Muscă? Ceafa de porc urcă spre 40 lei/kg

Publicat: 11 ian. 2023, 07:40, de Viorela Pitulice, în News
A fost profet fermierul Dimitrie Muscă? Ceafa de porc urcă spre 40 lei/kg

Când fiermierul Dimitrie Muscă de la CAI Curtici Arad ne avertiza în septembrie 2022 că prețul la cotletul sau ceafa de porc se va dubla și va ajunge undeva la 40 lei/kg cât de curând, toată lumea a zis că exagerează, că ar avea oarecare interese să se scumpească carnea și multe altele. Numai că surpriză: de Sărbători ceafa de porc se găsea pe rafturile a doi cunoscuți retaileri la un preț de 32,99 lei/kg, greu de digerat pentru mulți români.

“Prețul cărnii de porc se va dubla și se va ajunge ca un cotlet sau ceafa să fie 40 lei kilogramul, unde era 20 – 22 de lei. Se va duce (prețtul – n.r.) pentru că noi nu mai avem (carne – n.r.), dacă astăzi mai producem 15%, este o realitate cruntă”, declara în urmă cu aproape cinci luni Dimitrie Muscă, fondatorul CAI Curtici, firmă care a trebuit să sacrifice din cauza pestei porcine africane în jur de 20.000 de porci.

Citeste si Dimitrie Muscă avertizează: Preţul cărnii de porc se va dubla

CAI Curtici gestionează ferme care au în total 50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole și 36 de magazine de desfacere.

Nici n-au trecut bine câteva luni că de Sărbători toată lumea a putut remarca oferta magazinelor Cora și Mega Image care vindeau ceafa de porc la un preț de 32,99 lei/kg, față de restul comercianților care s-au oprit la 25 lei/kg, în general.

Acum, că au trecut Sărbătorile, am cercetat un pic piața să vedem dacă s-a mai întâmplat ceva cu prețurile într-o lună în care oricum vânzările sunt mai mici, în mod normal. Ei bine, la Mega Image, ceafa de porc se vinde cu 33,29 lei/kg, adică cu vreo 30 de bani în plus față de Crăciun, în timp ce la Cora prețul s-a menținut la 32,99 lei/kg.

De altfel, în mare parte, cam toți comercianții au păstrat același preț sau au facut reduceri undeva la 1 leu sau câteva zeci de bani, că tot este la modă. Așa de exemplu se întâmplă la Kaufland unde ceafa are, acum, un preț de 19,99 lei/kg față de 20,99 lei/kg undeva la mijlocul lunii noiembrie, când lumea începea să-și facă provizii de Crăciun.

În același timp, la Auchan, prețul este la nivelul din decembrie – 29,95 lei/kg, însă nu am putut să nu remarcăm o reducere de 34% la cotlet care se vinde cu 19,9 lei/kg.

Citeste si Cum a dispărut peste noapte o fabrică marcantă de mezeluri