Salariații de la DAJ Iași, supărați că sunt supravegheați video și audio non-stop

Publicat: 25 nov. 2022, 07:15, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Salariații de la DAJ Iași, supărați că sunt supravegheați video și audio non-stop

Situație încordată la Direcția Agricolă (DAJ) Iași, unde salariații se plâng că sunt urmăriți pe camerele de supraveghere și le sunt ascultate conversațiile. Aceștia au trimis o reclamație la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, numai că răspunsul primit nu este deloc ceea ce așteptau: supravegherea video și audio este legală.

Angajații spun că nu pot să-și exprime nemulțumirile față de conducere, deoarece sunt sancționați, iar directorul nu tine cont de observațiilor lor. Mai mult, nici nu pot discuta cu colegii de birou, pentru că totul ajunge imediat la urechile directorului Gabriel Hoha.

„Avem camere video, nu e nicio problemă. Dar să nu asculte ce discutăm, să nu ne supravegheze și audio. E o încălcare a drepturilor mele, ca om, ca persoană, să discut ce consider cu colegii mei din birou. Nu e normal ca apoi să ajungă discuția mea la director. Doar nu suntem în comunism, să ni se închidă gura, să nu mai putem spune nimic, dacă avem o părere sau suntem nemulțumiți de ceva. Nu putem spune nimic pentru că suntem urmăriți non-stop. Nu este normal ce se întâmplă”, afirmă unul dintre angajații Direcției Agricole Iași, potrivit BZI.

Camerele au fost montate în decembrie 2021, iar salariații declară că nu le-a cerut nimeni acordul și nici nu au fost informați în prealabil. Și deși conducerea le-a transmis că imaginile audio și video sunt șterse automat după 20 de zile și nici vorbă să fie captat sunetul, nimeni cu crede că se întâmplă așa ceva. În plus, nici nu sunt semnalizate, reproșează personalul de la DAJ.

„Dacă se uită cineva la modelul de camere, se poate vedea că filmează și captează și sunetul, deci înregistrează audio și video. Nu mai spun că două sunt în curtea interioară și nu sunt semnalizate, cum e normal, pentru că nu e zonă comună. La noi, holurile din instituție sunt considerate zonă comună. Deci camerele din curte filmează pe oricine și nu sunt marcate”, mai spune unul dintre salariații nemulțumiți.

Ce spun autoritățile

Directorul Gabriel Hoha susține că „sistemul actual de supraveghere video s-a efectuat în baza unui «Raport de evaluare și tratare a riscurilor la securitate fizică»”, așa că totul este în regulă.

La rândul ei, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, arată că a primit o sesizare cu privire la prelucrări de date ale angajaților (persoane vizate, potrivit definiției din art. 4 pct. 1 din RGPD), efectuate de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iași, prin utilizarea unui sistem de supraveghere video și audio. Verdictul acesteia este clar: nu s-a încălcat legea.

„A fost derulată o investigație cu privire la aspectele sesizate, însă nu s-au constatat încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 679/2016 (RGPD) și nu au fost aplicate sancțiuni”, au precizat reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.