Salariile restante ale magistraților: au cerut guvernului 5,2 miliarde de lei. Instanța a amânat pronunțarea

Lia Savonea, președinta Înaltei Curți, vrea ca Guvernul Bolojan să plătească rapid 5,2 miliarde de lei pentru restanțe salariale ale magistraților. Nu 5,2 milioane. Nu 52 de milioane. 5,2 miliarde de lei. Adică patru miliarde restanțe și încă 1,2 miliarde dobânzi și penalități.

Adică 1 miliard și ceva de euro…

Într-o țară în care spitalele cer bani, școlile se cârpesc, administrațiile locale abia respiră, iar contribuabilul e stors ca o lămâie uitată pe marginea chiuvetei, justiția de lux vine cu nota de plată și spune: achitați în 10 zile.

Judecătorii își judecă propriul portofel

Aici este frumusețea obscenă a poveștii: aceste drepturi salariale au fost câștigate de magistrați în procese judecate tot de magistrați.

Sistemul a produs pretenția, sistemul a judecat pretenția, sistemul cere banii, iar cetățeanul trebuie să plătească.

Guvernul invocă o problemă simplă:

Poate o instanță să oblige Executivul să modifice, practic, arhitectura bugetului de stat?

Poate puterea judecătorească să bage mâna în buget și să spună: de aici luați, aici puneți, nouă ne trebuie urgent?

De aceea Guvernul a cerut sesizarea CCR și CJUE.

Întrebarea de fond este limpede:

Unde se termină independența justiției și unde începe privilegiul transformat în industrie?

Celeritate pentru cine trebuie

Procesul a mers cu o viteză impresionantă.

La Curtea de Apel București, Înalta Curte a câștigat din primul termen, la doar o lună de la depunerea acțiunii.

Când omul simplu așteaptă ani pentru o soluție, sistemul nu pare prea alertat de urgența săvârșirii actului de justiție.

Dar, iată, se mișcă foarte repede și eficient când are de recuperat bani pentru ea însăși.

O lume care și-a pierdut rușinea

Nu e vorba despre salarii decente pentru oameni care muncesc cinstit.

E vorba despre o castă care confundă grav independența cu extragerea nelimitată de beneficii din bugetul public.

Lia Savonea nu reprezintă doar o persoană.

Reprezintă o lume întreagă: solemnă, blindată, autosuficientă, convinsă că statul există ca să-i plătească facturile morale, salariale și istorice.

Instanța a rămas în pronunțare pentru 23 iulie. România, ca de obicei, rămâne în plată.