Bișnițarii, dați afară din piețe

Publicat: 19 iun. 2023, 11:30, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Bișnițarii, dați afară din piețe

Consiliul Local Brașov a adoptat o hotărâre prin intermediul căreia vrea să facă ”curățenie” în piețele din localitate. Se are în vedere astfel eliminarea bișnițarilor, precum și controlarea nivelului de pesticide din fructe sau legume prin sondaj de către inspectori.  

„Cea mai importantă modificare pe care acest regulament o aduce este că, de acum, în piețele din Brașov pot fi prioritizați producătorii, care să aducă cele mai bune produse pentru brașoveni. În acest sens, reprezentanții Serviciului Piețe se vor deplasa pe teren pentru a efectua controale la producători, pentru a vedea recoltele și conformitatea cu ceea ce au declarat, iar o noutate este că vom efectua analize pentru a verifica nivelul pesticidelor folosite în recoltele pe care le comercializează”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, potrivit Agrointel.

Din iulie, producătorii vor trebui să își dea acordul pentru ca angajații Serviciului de administrare piețe să poată verifica, la fața locului, suprafețele de teren pe care cultivă legumele și fructele, cantitățile obținute, iar în cazul produselor lactate, numărul de animale pe care le dețin.

De asemenea, va fi verificat prin sondaj, cu ajutorul unor sisteme de testare electronice, cantitatea de pesticide din produsele comercializate. Dacă se dovedește că produsele puse la vânzare nu provin din recolta proprie, cei în cauză vor fi amendați și chiar vor pierde dreptul de a vinde în piață.