Samsung vrea o cotă mai mare de piață, de pe urma telefoanelor 5G

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a anunţat că vrea să-şi majoreze anul acesta cota pe piaţa telefoanelor mobile inteligente lansând mai multe modele compatibile 5G, şi a indicat că este posibilă o redresare a preţurilor cipurilor de memorie în primul semestru din 2022, transmite Reuters.

Compania se aşteaptă la revenirea cererii pe plan global pentru dispozitivele tehnologice, după ce a raportat cel mai bun profit obţinut în trimestrul patru din ultimii patru ani, deşi a avertizat asupra perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, şi a efectelor pandemiei.

Noua generaţie de smartphone-uri 5 G ar urma să reprezinte mai mult de jumătate din total vânzărilor de telefoane mobile inteligente în 2022, a anunţat Kim Sung-koo, vicepreşedintele diviziei de telefonie mobilă.

Analiştii se aşteaptă ca Samsung, care are o cotă globală de aproximativ 20% pe piaţa telefoanelor mobile inteligente, să câştige teren în faţa rivalilor din China, cum ar fi Xiaomi, OPPO şi Vivo, pe pieţele din afara Chinei.

Investiții majore în microcipuri

Samsung a cheltuit la divizia de cipuri 90% din cheltuielile sale anuale de capital pe 2021 de 40,1 miliarde dolari, dar nu a oferit indicii privind cheltuielile din 2022. Deşi preţurile cipurilor de memorie au scăzut în ultimele trei luni din 2021, majorarea cererii sprijină creşterea vânzărilor Samsung pe acest segment, apreciază analiştii

Profitul operaţional al Samsung a crescut cu a 53% în trimestrul patru din 2021, la 13.900 miliarde de woni (11,6 miliarde dolari), în timp ce la divizia de cipuri profitul a fost mai mult decât dublu, la 8.840 miliarde de woni. Profitul net a urcat cu 64%, la 10.800 miliarde de woni, în timp ce veniturile au atins nivelul record de 76.600 miliarde de woni.

De asemenea, Samsung a indicat că este în căutare de oportunităţi pe segmentul de fuziuni şi achiziţii (M&A). „Trebuie să ne menţinem capacitatea de a investi în oportunităţi de creştere anorganice”, a afirmat Ben Suh, director în cadrul Samsung.

Profit în creștere pentru Samsung

La divizia de telefonie mobilă, profitul operaţional a urcat cu 9,9% în trimestrul patru din 2021, la 2.660 miliarde de woni.

Estimările preliminare arată că Samsung a livrat în trimestrul patru din 2021 aproximativ 67 milioane de telefoane mobile inteligente, a informat recent compania Counterpoint Research.

Samsung continuă să beneficieze de creşterea traficului de internet în perioada pandemiei de coronavirus (COVID-19), care a sporit cererea pentru cipuri de memorie pentru servere şi calculatoare personale, deoarece mai mulţi oameni lucrează de acasă. Consumatorii au achiziţionat masiv produse electronice de consum, ceea ce a provocat un deficit de semiconductori pe plan global.

Vrea să se concentreze pe producția de semiconductori

Gigantul sud-coreean Samsung Group vrea să se concentreze pe sectoare cum ar fi semiconductorii, inteligenţa artificială, robotica şi biofarmaceutică, şi intenţionează să investească 240.000 de miliarde de woni în aceste domenii în următorii trei ani. Principala divizie a grupului, Samsung Electronics are drept obiectiv devansarea grupului taiwanez TSMC pentru a deveni cel mai mare producător mondial de cipuri în 2030 şi în acest sens va investi 150 de miliarde de dolari în noi facilităţi de producţie.

Samsung este cel mai mare mare producător din lume de chipuri de memorie şi de telefoane mobile inteligente.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole