Șapte persoane, reținute de DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc

Publicat: 21 dec. 2023, 19:34, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Șapte persoane, reținute de DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc
DIICOT

Polițiștii clujeni și procurorii DIICOT au descins în mai multe locații din Dej, Gherla și Cluj-Napoca la persoane cercetate că au făcut tranzacții cu sute de grame de droguri cristal. Traficanții ofereau droguri de mare risc în schimbul unor sume de 70 și 100 de lei.

Procurorii au descoperit că drogurile erau ascunse în pod. Pe lângă droguri, polițiștii au găsit și sume importante de bani. Descinderile au avut loc în 25 de locații domiciliare din Dej, Gherla și Cluj-Napoca, la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, de mare risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în 3 cauze penale.

Persoanele au intrat în atenția procurorilor după ce, în perioada 2022 – decembrie 2023, acestea ar fi intermediat și comercializat, în mod direct, substanțe psihoactive și droguri de mare risc (2-FDCK și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), primind sume cuprinse între 70 și 100 de lei, pentru un plic.

Mai mult, aceștia ar fi realizat tranzacții de ordinul sutelor de grame de substanță, pentru sume cuprinse între 3.000 și 15.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 9.320 de comprimate din categoria drogurilor de mare risc (5.752 conținând 3-CMC cristal și 3.568 de ecstasy), sume în lei și valută, în echivalentul a aproximativ 113.000 de euro, precum și alte mijloace de probă.

În total, șapte persoane au fost reținute de procurorii DIICOT pentru 24 de ore. Aceștia se vor prezenta în cursul zilei de joi la Tribunalul din Cluj, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.