Sărutul sub vâsc, de Revelion – origine și semnificație

Publicat: 31 dec. 2022, 15:00, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Sărutul sub vâsc, de Revelion - origine și semnificație

Ce semnifică sărutul sub vâsc de Revelion. V-ați întrebat vreodată care este originea sărutului sub vâsc, atât de Crăciun, cât mai ales de Anul Nou? Vâscul are o însemnătate sacră în folclorul european. Cunoscut şi sub denumirea de „creanga de aur“, este considerat o plantă cu puteri tămăduitoare.

În România, sărutatul persoanei iubite sub vâsc, în preajma sărbătorilor, „asigură” fericirea în dragoste îndrăgostiţilor, conform credinţei populare

Ce semnificație are vâscul

Deși în ziua de azi, vâscul este asociat cu norocul în dragoste, în trecut planta era mai degrabă un simbol al curățeniei spirituale, sănătății și al armoniei.

Vâscul este simbolul iernii şi al sărbătorilor de iarnă iar obiceiul sărutului sub vâsc aparţine scandinavilor, care asociau vâscul cu zeiţa dragostei.

Potrivit unei tradiții mult răspândite (în special în țările anglo-saxone) cei care se sărută de Anul Nou sub o ramură de vâsc vor avea bucurie și fericire.

Legende interesante despre vâsc

Celții au fost cei care au inițiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esență divină. În viziunea lor, cel mai prețios vâsc era cel crescut pe stejar — îl numeau ”lacrima stejarului” și însoțeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase. Druizii, preoții celți înveșmântați în alb, tăiau vâscul numai cu o seceră de aur, și-l înveleau apoi cu grijă într-o mantie albă.

Cu acel prilej se adunau ofrande și se jertfeau doi tauri albi, înălțându-se rugi către zeii atotputernici, pentru a fi îndepărtate duhurile rele, potrivit volumului ”Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

O altă legendă spune că Balder, fiul zeiței norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiței l-au readus la viață, iar ea a binecuvântat planta.

În alte legende medievale se spune că vâscul era atât de mult venerat, încât dacă doi dușmani se întâlneau din întâmplare sub un pom în care era vâsc, ei încetau imediat dușmănia și se împăcau spre cinstirea vâscului, a cărui putere magică o recunoșteau astfel, potrivit digi24.ro.

Ce semnifică sărutul sub vâsc

Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivitățile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradițiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei își avea originile în mai multe credințe. Una dintre acestea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate.

Obiceiul mai spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă și una dintre bobițele albe ale vâscului. După ce toate bobițele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coronița de vâsc.

Este musai să cumperi o ramură de vâsc în preajma Anului Nou și să o agăți de lustră sau la intrarea în casă. Sărutul sub vâsc a devenit în ultimele două secole una dintre cele mai frumoase și dorite tradiții de Revelion.