Șase bărbați, printre care și un fost primar PSD trimiși în judecată în cazul unui bordel cu minore

Publicat: 01 feb. 2023, 10:55, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Șase bărbați, printre care și un fost primar PSD trimiși în judecată în cazul unui bordel cu minore

Șase bărbați, printre care un antrenor de fotbal și fostul primar PSD din Abrud, au fost trimiși în judecată de DIICOT Alba Iulia în cazul unui bordel cu minore.

Bordelul cu minore se afla în orașul Abrdud și a fost descoperit în urmă cu trei luni. La acel bordel, 11 femei, dintre care cinci minore, practicau prostituția.

Bărbatul a instalat și un sistem prin care îi filma pe clienții bordelului. Cele cinci minore sunt părți vătămate în dosar.

De același dosar este vizat și primarul Constantin Simina (PSD), în prezent consilier local, care este acuzat de act sexual cu un minor. Alți patru bărbați, clienți ai bordelului, vor fi judecați pentru aceeași infracțiune.

Pe lângă infracțiunea de proxenetism, antrenorul de fotbal mai este acuzat și de pornografie infantilă în formă continuată și patru fapte de act sexual cu un minor, tot în formă continuată.

Totul a fost descoperit după ce mai multe materiale pornografice ar fi fost transmise online.

„Din cercetări a reieșit faptul că materiale pornografice cu minore ar fi fost produse, stocate și transmise, prin intermediul unor sisteme informatice, de către persoanele bănuite, domiciliate în județul Alba, în special în unele localități din zona Munților Apuseni.

În urma activităților, a fost descoperit un imobil, care ar fi fost pus la dispoziția unor persoane care apelează la serviciile unor alte persoane care practică prostituția, în interiorul imobilului fiind disimulat un sistem de înregistrare audio-video”, a transmis IPJ Alba.

Bărbatul în vârstă de 69 de ani ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către 11 femei, dintre care cinci minore, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.