Scandal la IPJ Dolj: Se cere taxă de săpun agenților de la trupele speciale

Publicat: 01 apr. 2022, 14:15, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Scandal la IPJ Dolj: Se cere taxă de săpun agenților de la trupele speciale

O anchetă internă a fost deschisă la Inspectoratul de Poliție al județului Dolj după ce angajați de la trupele speciale au spus că sunt obligați să cotizeze lunar cu 10 lei pentru produse de igienă.

Agenții spun că această taxă nu are nicio justificare legală. Ofițerii serviciului de acțiuni speciale plătesc cotizația pentru produse de igienă de doi ani.

„Aceste sume de bani niciodată nu au fost justificate. Să spună s-a adunat un total de, s-au cheltuit pe consumabile, săpun, nu știu, necesar pentru serviciul de activități speciale. Deși IPJ are un serviciu de logistică care trebuie să asigure aceste produse. Banii ajungeau la șeful serviciului. Eu nu am dorit să cotizez, chiar mi-a fost atrasă atenția de câteva ori și mi-a zis că dacă nu îmi permit o să pună dumnealui pentru mine”, a spus unul din angajați.

Angajații au sesizat de mai multe ori conducerea IPJ Dolj pe motiv că taxa este ilegală.

„Cei care nu vor să cotizeze sunt prost văzuți. Iar în urma acestor sesizări am fost trimis la psiholog”, a spus Elvis Măceșanu, lider sindicat.

Reprezentanții IPJ Dolj spun că au început o anchetă.

„Conducerea IPJ Dolj a dispus efectuarea de verificări prin intermediul biroului control intern, urmând ca în funcție de rezultatul verificărilor să fie dispuse măsuri în consecință”, spune Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Serviciul de Acțiuni Speciale al IPJ Dolj are peste 100 de angajați.