Scandal pe Legea off-shore. George Simion, nou atac la ministrul Energiei: „E un hoț!” (video)

Publicat: 17 mai 2022, 12:33, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
Scandal pe Legea off-shore. George Simion, nou atac la ministrul Energiei: „E un hoț!” (video)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost marți ținta unui nou atac verbal din partea liderului AUR, George Simion. Reprezentanţii AUR au făcut scandal, în şedinţa comisiilor reunite de buget şi energie din Camera Deputaţilor, unde se dezbătea legea offshore.

„Ministrul Energiei, reprezentantul OMV Petrom. Iubire mare, trebuie să dăm gazele la austrieci. Hoţul ăsta, nevastă-sa are opt benzinării de la OMV Petrom şi vine astăzi în faţa voastră. E un hoţ. Hoţul, OMV”, a strigat George Simion către ministrul Energiei, Virgil Popescu, în timpul şedinţei. „Gazprom, te rog frumos!”, a fost replica transmisă de cineva din sală liderului AUR.

La rândul lui, deputatul Dan Tănasă i s-a adresat lui Cătălin Niţă, director executiv al Federaţiei Patronale  de petrol şi gaze: „Dispari din faţa mea! Explică pe ce bursă se vor tranzacţiona, pe Bursa de la Viena sau pe Bursa de la Bucureşti. Explică-le oamenilor! Tu eşti reprezentantul patronatelor”, a spus Tănasă.

Tănasă s-a lansat în jigniri la adresa reprezentantului patronatelor: „Eu sunt ales de poporul român, tu eşti în plus în clădirea asta, papagalule. Eu sunt deputat, m-a ales poporul român. Pe tine cine te-a ales?”, a spus deputatul AUR. Acestuia i s-a alăturat George Simion, care i-a cerut reprezentantului patronatelor să iasă din sală. „Ieşiţi afară!. Tu, de la OMV, ieşi afară!”.

În replică la scandalul provocat de AUR, social-democratul Daniel Suciu s-a adresat deputaţilor AUR, afirmând că „a înţeles că pe agenda de astăzi era spectacol”.

„Nu puteţi, trei parlamentari ai unui singur partid, să luaţi ostatic o sală întreagă şi o comisie întreagă”, a spus Suciu.

„Domnul Suciu, vă credeam mai patriot. Daţi în administrare statului austriac gazele din Marea Neagră”, a răspuns Simion. Parlamentarii au cerut preşedintelui de şedinţă să cheme chestorii sau paza să îi dea afară pe cei de la AUR. În cele din urmă, dezbaterile au continuat în comisiile reunite.