Scandalul pantofilor fabricați în România. Unde au ajuns

Publicat: 01 nov. 2022, 13:00, de Eliza Popa, în SOCIAL , ? cititori
Scandalul pantofilor fabricați în România. Unde au ajuns

RaiNews.it notează că aproximativ 700.000 de pantofi erau etichetați ca fiind italieni și vânduți ca articole de lux, dar de fapt erau produși și ambalați în China, Albania și România. Scandalul pantofilor fabricați în România și nu numai e în plină desfășurare.

Conform informațiilor existente, 700.000 de perechi de pantofi erau produși în China, Albania și România. Deși valoarea lor reală era de doar câțiva zeci de lei, aceștia erau vânduți ca articole de lux, cu prețuri de peste 200 de euro.

Carabinierii au descoperit două depozite foarte mari pline cu sute de mii de perechi de pantofi. Alte șapte depozite erau umplute cu articole fake din „piele naturală” care așteptau să intre în circuitul de distribuție pe scară largă în toată Italia.
Scandalul pantofilor fabricați în România: Ce au dezvăluit verificările 

Agenții Gărzii de Finanțe din Torino au verificat o companie italiană de încălțăminte cunoscută, identificând sute de mii de articole cu eticheta „made in Italy”, care, de fapt, erau fabricate în alte țări, precum China, Albania și România. Prejudiciul total s-a ridicat la suma de 200 de milioane de euro

Verificările efectuate asupra fluxurilor vamale au demonstrat că bunurile etichetate în mod ilegal ca fiind produse în Italia, erau fabricate și ambalate în altă parte, la un preț cu mult redus, apoi depozitate într-un depozit aparținând companiei.

Au fost reținuți 8 antreprenori

Potrivit sursei, în paralel, o altă operațiune de amploare a Poliției Financiare din Torino în sectorul „piele naturală”, a condus la reținerea a 8 antreprenori pentru o fraudă de 7 milioane de euro.

300 de mii de articole care proveneau din Ucraina, China, Turcia și România, prezentate ca fiind din peiele naturală sub eticheta „Made in Italy” erau, de fapt, false.

Ancheta continuă, conform surselor media italiene.