Schimbări după retragerea lui Naomi Osaka de la Roland Garros. Ce măsuri vor fi luate pentru „susținerea jucătorilor”

Publicat: 02 iun. 2021, 22:00, de Raluca I. Heroiu, în SPORT , ? cititori
Schimbări după retragerea lui Naomi Osaka de la Roland Garros. Ce măsuri vor fi luate pentru „susținerea jucătorilor”

Retragerea lui Naomi Osaka de la Roland Garros are repercusiuni. Organizatorii celor patru turnee de grand slam promit „îmbunătăţiri semnificative” pentru jucătorii de tenis.

„Binele jucătorilor a fost mereu o prioritate pentru organizatorii de grand slamuri şi intenţia noastră, cu WTA, ATP şi ITF, este să acordăm mai multă atenţia sănătăţii mentale în acţiunile noastre viitoare”, au anunţat într-un comunicat comun organizatorii de la US Open, Wimbledon, Roland-Garros şi Australian Open.

Reprezentanţii celor patru mari turnee promit că vor îmbunătăţii experienţa jucătorilor la turnee. Aceștia se referă în mod special la relația pe care jucătorii o au cu presa.

„Vrem să colaborăm cu jucătorii, cu organizatorii, cu presa şi cu comunitatea tenisului pentru a aduce îmbunătăţiri semnificative”, se menţionează în comunicat citat.

Jucătoarea Naomi Osaka a decis, marți, să se retragă de la turneul de la Roland-Garros.

„Cred că cel mai bun lucru ce îl pot face este să mă retrag de la Roland Garros. Pentru toţi jucătorii şi pentru sănătatea mea mintală este să mă retrag pentru ca toată lumea să se poată concentra la turneu. Nu am vrut niciodată să distrag atenţia de la turneu şi recunosc că momentul nu a fost ideal”, a declarat Osaka.

Osaka a spus că, după US Open 2018, s-a confruntat cu mai multe episoade de depresie.

„Îmi cer scuze faţă de presa tenisului, care mereu a fost bună cu mine. Dar nu este în felul meu să vorbesc în public şi mereu mi-e teamă. La Paris, m-am simţit vulnerabilă şi am crezut că este mai bine să evit presa. Am spus că eu cred că regulile sunt învechite şi am vrut să ştie toată lumea”, a menţionat sportiva.

Naomi Osaka, locul 2 WTA, s-a retras de la Roland Garros. Jucătoarea de tenis acuză probleme de anxietate. Aceasta a spus că nu vrea să participe la conferințele de presă care pun presiune mare pe jucători în timpul turneului de tenis.

Citește și: