Multe școli și licee din Giurgiu intră în sistem online și din cauza frigului din clase, nu doar a COVID

Publicat: 14 oct. 2021, 06:30, de Corina Matei, în SOCIAL , ? cititori
Multe școli și licee din Giurgiu intră în sistem online și din cauza frigului din clase, nu doar a COVID

Coronavirusul nu este singurul motiv pentru care tot mai multe școli din județul Giurgiu aleg să funcționeze în sistem online. Pentru că societatea care asigură încălzirea școlilor nu are gaze să funcționeze, în clasele din toate școlile municipiului este extrem de frig.

122 de elevi și 65 de care didactice erau, marți, confirmați cu coronavirus în întreg județul Giurgiu. Inițial, se aplica măsura învățământului online doar pentru clasele în care erau depistate cazuri de coronavirus, însă răcirea vremii și extinderea cazurilor de infectare au determinat conducerile tot mai multor școli să decidă ca întreaga unitate să intre în sistem online.

O situație deosebită este înregistrată în municipiul reședință de județ, acolo unde mulți părinți au decis să nu își mai trimită copiii la școală nu de teama îmbolnăvirii, ci din cauza frigului din clase.

S-a ajuns în această situație pentru că societatea care asigură încălzirea instituțiilor de stat din Giurgiu nu are, nici până la această oră, stocuri de gaze și nici fondurile necesare aprovizionării.

Deși, neoficial, se vorbește despre data de 15 octombrie ca despre ziua în care caloriferele din oraș aprovizionate din sistemul centralizat ar urma să se încălzească, există posibilitatea ca pornirea cazanelor să se facă la 1 noiembrie (sau chiar mai târziu, dacă nu se vor găsi soluții financiare pentru aprovizionarea cu gaze).
Grav este că nu numai școlile sunt afectate, ci și Spitalul Județean.

Revenind la situația școlilor, marți seară, Consiliul de Administrație al celui mai mare liceu din oraș – Colegiul Național ”Ion Maiorescu” – a decis trecerea la sistemul online pentru două săptămâni.

Colegiul ”Maiorescu” este cea de-a patra unitate de învățământ din municpiul Giurgiu (după liceele ”Tudor Vianu” și ”Ion Barbu” și Școala generală nr. 7) unde s-a trecut la învățământ online pentru toate clasele, iar în județul Giurgiu școlile din comunele Malu, Mihai Bravu și Gogoșari sunt, de asemenea, închise.Se pare că exemplul acestor unități de învățământ va fi urmat de tot mai multe școli care intenționează să nu își mai cheme elevii la cursuri față în față.