Se caută start-upuri în tehnologie. Fondurile disponibile ajung până la 12 mililarde lei

Publicat: 15 oct. 2022, 14:31, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Se caută start-upuri în tehnologie. Fondurile disponibile ajung până la 12 mililarde lei
Sebastian Burduja

Prin Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI) vor fi puse la dispoziția start-upurilor de tehnologie între 6 și 12 miliarde lei. Legislația ce urmează a fi creată pentru acest Plan are în vedere finanțarea start-upurilor în creșterea de la început, când riscul investitorilor este foarte mare, declară ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, care adaugă și că riscul cel mai mare este de a nu avea suficiente start-upuri pentru a cheltui fondurile.

O legislație pentru start-upurile inovatoare și un mod de a finanța creșterea start-upurilor din stadii incipiente – acestea sunt două dintre cele mai importante obiective la care specialiștii ministerului lucrează pentru a susține ecosistemul antreprenorial de tehnologie din România, a declarat Sebastian Burduja – Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în cadrul celei de a treia ediții a Investors Day.

Investors Day a marcat și cinci ani de activitate ai Techcelerator, cel mai activ accelerator pentru start-upuri de tehnologie din România. La acest eveniment, organizat de Techcelerator, au participat aproximativ 250 de persoane, printre care start-upuri, investitori, mentori, reprezentanți ai companiilor de tehnologie și ai autorităților.

“Cred că rolul guvernului este în primul rând să nu vă stea în cale și să vă facă munca mai ușoară. În urmă cu câteva săptămâni am adoptat PN 4 – Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare. Este un plan cu un buget de 60 miliarde de lei, un plan destul de ambițios, iar finanțările ar trebui să se finalizeze până în 2030. In cadrul acestuia avem și un program pentru inovație care este bugetat să aibă aproximativ 10-20% din plan (6-12 miliarde de lei), el adăugându-se oportunităților pe care sunt sigur că le știți deja din PNRR și POCIDIF (Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare). Una peste alta, vorbim despre miliarde de euro care vor fi disponibile pentru ecosistemul românesc de start-upuri și, probabil, pentru cel regional. România are toate asseturile necesare pentru a deveni un hub regional. Și ar trebui să joace acest rol cu viziune și curaj”, a declarat Sebastian Burduja – Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în cadrul Investors Day – eveniment organizat la BT Stup.

Priorități pentru Ministerul Digitalizării: O legislație potrivită pentru start-upuri inovatoare și finanțarea creșterii atunci când riscul este la cel mai înalt nivel

Sebastian Burduja a adăugat că, pentru a susține antreprenoriatul tech, ministerul lucrează la rezolvarea a două probleme care sunt mai dificile decât cele legate de bani, acest domeniu neavând dificultăți de finanțare.

“Avem nevoie de o legislație mai bună pentru start-upuri, pentru fonduri, astfel încât să tratăm start-upurile inovatoare diferit de modul în care tratăm o companie mică obișnuită. Avem o legislație de acum 32 de ani. Eu susțin o lege nouă pentru entitățile comerciale, știu că este o  «Cutia pandorei», știu că mulți spun că este imposibil acest lucru, dar ar trebui să ne propunem să creăm un nou tip de entitate comercială pentru start–upurile inovatoare. Vor avea mult mai multa flexibilitate și vor putea înregistra o creștere mult mai mare aici, în România. Acesta este un punct important din lista noastră de obiective. Și vom avea nevoie de ajutorul vostru pentru că vom avea discuții infinite în Parlament, cu avocați de comercial, bănci și alte entități”, a spus ministrul.

Al doilea obiectiv este despre finanțarea creșterii start-upurilor încă din stadii incipiente.

“Ne dorim să le susținem de la momentul în care riscurile pentru investitori sunt la cel mai înalt nivel. Datele Băncii Mondiale ne arată că avem multe start-upuri în România, ele sunt create, dar mor destul de repede comparativ cu alte țări.  Și specialiștii lor ne-au spus să găsim o metodă prin care să le finanțăm. Uitați-vă la ce au făcut în Israel, în Sillicon Valley, uitați-vă la Irlanda și multe alte țări. Și am venit cu această idee la Romanian Innovation Fund, un fond de investiții de tip «fund matching», prin care Guvernul va echivala finanțarea investitorilor privați – atat VC-uri, cat si angels. Selecția va fi făcută prin criterii si metodologii din sectorul privat. Statul va finanța acest instrument, dar va interfera cât mai puțin și eficient. Este o mare schimbare de paradigmă pentru Guvern să gândească astfel. Ne-am gândit la metode prin care  să atragem și autoritățile locale în acest mix, să vedem dacă vor să contribuie, să concureze pentru a atrage cele mai promițătoare start-upuri pentru că de multe ori schimbarea pozitivă vine din zona locală. Aceste lucruri sunt complementare pentru ceea ce se întâmplă prin Fondul European de Investiții și multe alte programe. Pentru că unul dintre riscuri este să nu avem destul pipeline (n.a destule start-upuri în dezvoltare) pentru multe dintre programele care vin și care sunt finanțate puternic”, a explicat Sebastian Burduja.

Lara Tassan Zanin: Vom gestiona 400 de milioane de euro pentru activități de equity până în 2026

Lara Tassan Zanin, Head of the European Investment Bank Group Office în România, a vorbit despre modul în care Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții susțin antreprenoriatul tehnologic local.

„Fondul European de Investiții este prezent în România din 2010 și, de atunci, a permis infuzia a peste 270 de milioane de euro ca participare la capitaluri proprii în fonduri care aduc investiții de peste 500 de milioane de euro. Am susținut aproximativ zece fonduri, la momentul respectiv, cu mai multe runde: credem că aceasta este o poveste de succes. FEI a jucat un rol esențial în dezvoltarea și popularea pieței de acțiuni din România, inclusiv atragerea de investitori români pentru a sprijini companiile și start-up-urile românești. Recent, FEI a primit un mandat în temeiul PNRR, unde 400 de milioane EUR vor fi distribuite prin apeluri publice de acum până în 2026 către fonduri de acțiuni, cu accent pe climat și investiții digitale. Acesta este un plan ambițios pe care FEI s-a angajat să-l livreze și este completat de oportunități de sprijinire a capitalurilor proprii în cadrul InvestEU și al Inițiativei Consiliului European pentru Inovare pentru tehnologii disruptive”, a declarat Lara Tassan Zanin, șeful Biroului Grupului Băncii Europene de Investiții din România. Ea a adăugat că finanțările vor fi alocate către fondurile care au și o componentă legată de schimbările climatice și cum pot fi acestea adresate prin digitalizare.

“Techcelerator este primul partener oficial Google for Startups nu doar în România, ci și în  regiune. Avem patru ani de parteneriat în care am realizat peste zece programe precum Next FinTech, Scale Match, Advancing AI. Urmează un nou program de Advancing AI, deci rămâneți aproape. Am adus peste 30 de mentori și am interacționat cu peste 100 de start-upuri”, a declarat Dan Oros – Head of Marketing Google & YouTube România.

Soleadify- cel mai bun pitch

În cadrul evenimentului, nouă start-upuri, alumni performante din cadrul programelor Techcelerator, au susținut pitch-uri în fața investitorilor: Vestinda, L!NK, Etti.co, Soleadify, Synaptiq, Amsimcel, Rayscape, The Cord.AI, MediNav.

Soleadify, echipa care a câștigat competiția de pitch-uri, a fost premiată cu un bilet la Web Summit, cea mai amplă conferință dedicată startup-urilor și tehnologiei la nivel european, cu peste 900 de speakeri, peste 2.000 de start-upuri și mai bine de 1.000 de investitori. Evenimentul are loc între 1-4 noiembrie 2022, în Lisabona.

Juriul a fost format din Andrei Dudoiu – cofondator și managing partner SeedBlink, Alexandru Ruff – partener GapMinder, Dan Oros – Head of Marketing Google & YouTube Romania și Mălin Ştefănescu – preşedinte TechAngels.

Premiile Techcelerator

De asemenea, Techcelerator a premiat printre cele mai performante echipe care au făcut parte din programele acceleratorului.

  • The Awe-inspiring Pitch – Cel mai bun pitch Investors Day 2022: Soleadify
  • The Growth Hero – Premiul pentru creștere accelerată: Flip
  • The Industry Disruptor – Premiul pentru schimbarea unei industrii: RayScape
  • The Female Tech Founder of the Year – Premiul pentru antreprenoarea anului în tehnologie: Manuela Țicudean, Cyscale
  • The Pioneer – Cel mai promițător debut: Data Against Data
  • The Most Active Innovation Partner – Cel mai activ partener pentru inovație: Dan Oros, Head of Marketing Google & YouTube Romania
  • The Most Valuable Advisor: Alexandru Ruff, partener GapMinder
  • The Expansionist – Premiul pentru cea mai rapidă extindere globală a unui alumni: Soleadify