Se spune sau nu „La mulți ani!” pe 15 august?

Mulți români sunt în dilemă în ceea ce privește data la care spunem „La mulți ani!” celor care poartă numele Sfintei Maria, dat fiind că la 15 august este marcat momentul Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), iar la 8 septembrie este Sfânta Maria Mică, adică ziua în care se sărbătorește nașterea Maicii Domnului.

Preotul Eugen Tănăsescu, din Constanța, a explicat nu demult că putem felicita aceste persoane ori de câte ori se sărbătorește praznicul sfântului al cărui nume îl poartă. „Cinstim sfântul al cărui nume îl purtăm. Iar urarea potrivită este: Să porți numele sfântului cu dragoste și demnitate! sau La mulți ani duhovnicești în împărăția Cerurilor! sau La mulți și binecuvântați ani!”, a spus preotul pentru adevarul.ro. 

Învierea muritorilor de rând atinși de Divinitate

Rânduiala consideră ziua de 15 august, Adormirea, ca fiind cea mai importantă pentru cinstirea Maicii Domnului. În acea zi, Ea a adormit și a înviat, simbolizând învierea muritorilor de rând atinși de Divinitate, scrie site-ul credinta-ortodoxă.com. Numai că nu trebuie să uităm că la onomastică este sărbătorit sfântul respectiv, nu aceia botezați după el, atrage atenția preotul Tănăsescu.

Ioana Popescu, etnolog la Muzeul Țăranului Român, spune că în satul tradițional nu se sărbătoresc Mariile pe 15 august, dar nu este nici greșit să spunem „La mulți ani!” în această zi unei persoane care poartă acest nume.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Sursa foto: Pixabay.com

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...
Băncile solicită majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă

Băncile solicită majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă

Băncile participante la programul Noua Casă au propus o majorare semnificativă a plafonului de creditare, de la 70.000 de euro la 120.000 de euro,...