Sector 5: Directorul general al societăţii Infrastructură S5 SA a demisionat

Directorul general al Infrastructură S5 SA, Florin-Niculae Titică, a demisionat, după ce mass-media a scris că un muncitor din subordinea societăţii conduse de acesta lucra în curtea sa, iar în faţa imobilului era o maşină plină de tuia, aparent proaspăt tăiaţi.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au precizat, vineri, pe pagina de Facebook a instituţiei, că pe 4 iulie preşedintele Consiliului de Administraţie al Infrastructură S5 SA, Claudiu-Octavian Ceti, a convocat Consiliul de Administraţie al companiei pentru a lua la cunoştinţă de demisia de onoare a lui Florin-Niculae Titică, respectând prevederile Legii societăţilor comerciale, coroborate cu OG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Potrivit surselor citate, Florin-Niculae Titică avea un contract de mandat pe 4 ani, începând din martie 2021, acesta fiind selectat conform procedurilor de selecţie reglementate de OG 109/2011, cu completările şi modificările ulterioare. În urma demisiei, toate prevederile contractuale vor înceta.

Reprezentanţii autorităţii locale au precizat că, până la demararea procedurii de selecţie conform OG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, interimatul va fi asigurat de directorul tehnic al Infrastructură S5 SA, Alionte Gheorghe, de profesie inginer, care are peste 30 de ani experienţă în domeniul infrastructurii şi construcţiilor civile.

Conform surselor citate, vineri, primarul interimar al Sectorului 5, Ion-Constantin Melnic, i-a cerut lui Florin-Niculae Titică demisia de onoare, în urma solicitării făcute de viceprimarul Sectorului 5 Mircea-Horaţiu Nicolaidis. S-a constituit şi o comisie de verificare în cadrul societăţii pentru a efectua cercetările necesare şi a întocmi un raport cu privire la presupusele acţiuni semnalate în presă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ascensiunea necoafată a directorului Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...