Ședință pe tema carantinării Bucureștiului. Ce măsuri anunță prefectul Capitalei

Noul prefect al Capitalei, Alin Stoica, spune că dacă numărul de îmbolnăvirilor cu coronavirus se menține ridicat și în a doua parte a săptămânii viitoare va fi organizată o ședință în care se vor discuta măsuri pentru anticiparea carantinei.

Prefectul Capitalei a admis faptul că secțiile ATI din spitalele din Capitală sunt pline.

„Da, este adevărat că situația nu este foarte bună. Conform legii, carantinarea se impune la 6 la mie”, a spus Alin Stoica, la Europa FM.

Alin Stoica a anunțat că luni va discuta cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și cu cei ai ISU despre evoluția pandemiei în Capitală.

Incidența îmbolnăvirilor cu noul coronavirus este în prezent în București de aproape 4 la mia de locuitori.

„Dacă pot fi luate măsuri suplimentare de prevenire a carantinării, le vom adopta. Voi solicita atât DSP, cât și ISU să vedem seria de date și să facem o mică prognoză, să vedem în a doua parte a săptămânii dacă se păstrează trendul. Dacă se păstrează, să avem o altă ședință și să vedem dacă se impun alte măsuri în anticiparea carantinării, trebuie să vedem dacă putem face ceva să prevenim această evoluție sau să ne pregătim pentru această situație”, spune prefectul Bucureștiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...