Șefa ASPA este membră PSD, însă Firea îl acuză pe Nicușor Dan de tragedia de la Lacul Morii

Publicat: 23 ian. 2023, 16:30, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Șefa ASPA este membră PSD, însă Firea îl acuză pe Nicușor Dan de tragedia de la Lacul Morii

Gabriela Firea îl acuză pe Nicușor Dan în cazul tragediei de la Lacul Morii, în condițiile în care șefa de la ASPA București este o membră devotată a PSD. Șefa de la ASPA încasează lunar 17.000 de lei, la care se mai adaugă sporuri „vătămătoare”.

Șefa ASPA București se numește Georgiana Constantina Preda și este membru PSD Bucuresti, o susținătoare înrăită a fostului primar al capitalei, Gabriela Firea.

Georgiana Constantina Preda este membra a PSD Sector 1, iar la alegerile locale din 2020 a candidat pe listele PSD Sector 1. Listele au fost intocmite de Dan Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, actual deputat. Tudorache „Diamante” a fost trimis in judecata de DNA pentru mai multe fapte de coruptie, informează aktual24.ro.

Directorul ASPA București, Georgiana Constantina Preda, încasează lunar un salariu de 17.000 lei la care se adaugă un spor pentru condiții vătămătoare de 1.500 de lei pe lună. Adjunctul său are un spor chiar mai mare, ajungând la 1.700 lei pe lună.

Sunt sporuri extrem de mari pentru șefia ASPA București, trăind în condiții „vătămătoare” în birouri. De menționat faptul că în spațiul public nu există fotografii cu directoarea ASPA București, Georgiana Constantina Preda.

Firea a găsit prilejul să-l acuze pe Nicușor Dan

Presedintele PSD Bucuresti, Gabriela Firea, a sustinut ca Nicusor Dan este vinovat de tragedia de pe Lacul Morii.

„O viata pierduta intr-un mod ingrozitor, din cauza haitelor de caini vagabonzi lasate sa terorizeze Capitala!

Imi pare extrem de rau, nu am cuvinte sa-mi exprim regretul si compasiunea fata de familia indoliata. Condoleante sincere si putere in acest moment extrem de greu.

La 10 ani de la tragedia in care Ionut, un copil de 4 ani, a murit sfasiat de caini, in Bucuresti se petrece o noua drama! Cu putin timp in urma, o femeie a fost gasita fara viata, in zona lacului Morii, muscata de o haita de caini.

Este de neconceput ca in Capitala tarii sa mai vorbim inca de astfel de intamplari infioratoare, care te lasa fara cuvinte! Cu atat mai dramatic este ca anul trecut victima ajunsese la spital tot din cauza muscaturilor si avertizase atunci autoritatile ca, in zona in care alerga, Lacul Morii, sunt haite de caini periculosi.

Tot anul trecut, o jurnalista TVR povestea pe retelele sociale cum a fost atacata de caini tot in sectorul 6, pe un bulevard. Jurnalista spune si ca nicio autoritate nu a ajutat-o, desi a sunat si la Politia locala sector 6, si la ASPA, insa fara succes.

“Am sunat apoi la numarul de urgenta al celor de la ASPA. A raspuns cineva, mi-a spus ca intelege prin ce trec, ca ii pare rau, dar ca nu ma poate ajuta.

– Nu exista nicio echipa pe care sa o trimitem pe teren! Vom incerca maine dimineata!” scria Dorina Florea in decembrie 2022.

Dar de ce se intampla astfel de tragedii in anul 2023, intr-o Capitala europeana, dupa 10 ani in care nu am avut incidente de o asemenea gravitate? Raspunsul este unul simplu: actuala administratie a Capitalei nu se preocupa si in unele zone ale orasului au reaparut haite de caini fara stapan care terorizeaza bucurestenii.

Pe surse, circula informatia ca printr-o decizie a actualei conduceri a Primariei Capitalei hingherii care raspund la sesizari si ridica animalele de pe strazi nu le mai duc in adaposturi, ci le dau drumul din nou pe strazi. Sper sa fie doar o informatie falsa, dar ar trebuit facute verificari. Este de notorietate, insa, faptul ca primarul general si actualul city-manager se ocupa personal de ASPA – Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor”, a scris Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.

Ciprian Ciucu anunță o anchetă internă la nivelul Poliției Locale

Primarul Sectorului 6 din Capitală, Ciprian Ciucu, a anunțat primiele măsuri, după ce o femeie a fost ucisă de câini în timp ce făcea sport în aer liber. „Noi nu vom fugi de atribuții, vom cere și asuma altele în plus”, a anunțat edilul.

„Această tragedie nu trebuie să rămână fără urmări! Și trebuie acționat acum, înainte ca moartea în condiții terifiante a Anei Oroș să fie dată uitării, așa cum s-a întâmplat în cazurile precedente. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată.

Ce și cum vom face:

  • Voi cere imediat Consiliului Local al Sectorului 6 și apoi Consiliului General să aprobe înființarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6 (dacă este nevoie, serviciul să fie delegat inclusiv Sectoarelor)!
  • De asemenea, vom extinde competențele Poliției Locale a Sectorului 6, astfel încât să aibă toate instrumentele legale necesare pentru a verifica microciparea și sterilizarea! Voi contacta parlamentarii pentru a modifica legea pentru ca și Poliţia Locală a Sectoarelor Municipiului București să aibă competențe similare cu Politia Animalelor. Astfel, vidul legislativ trebuie înlăturat. Concret, voi cere Parlamentului sa modifice OUG 155/2001, scrisa cu 9 ani inainte de infiintarea Politiei Locale trebuie coroborată cu Legea 155/2010 dupa care funcționează Poliția Locală. Primăriile de sector nu sunt UAT, ci subdiviziuni de UAT, iar legislația actuală prevede aceste competențe la nivel de UAT, in cazul nostru, Municipiul București, în alte cazuri comune, orașe, municipii.
  • Voi bugeta pentru următorii ani acțiuni temeinice de verificare și campanii reale de constientizare cu privire la sterilizare! Vom bugeta inclusiv costuri cu sterilizarea.
  • Vom bugeta achiziția de servicii de adăpost pentru câinii care vor fi capturați. Câinii vor fi PERMANENT luați de pe raza Sectorului 6 (nu doar de luni până vineri, de la 8.00 la 16.00) și ținuți în condiții decente, umane. Este clar că ASPA este depășită de situație și noi toți trebuie să preluam aceste responsabilități din sarcina PMB, să ajutăm, să contribuim, așa cum este normal.
  • Am luat legătura inclusiv cu Politia MAI din Sectorul 6 pentru a face acțiuni comune de verificare, împreună cu Poliţia Locală a Sectorului 6.
  • Am demarat o anchetă internă la nivelul Poliției Locale a Sectorului 6, voi prezenta vineri, cel târziu luni, rezultatele într-o conferință publică. Îmi cer scuze ziariștilor și îi rog să înțeleagă, nu voi participa în emisiuni și nu voi mai da declarații până nu am clare rezultatele anchetei interne. Trebuie vorbit factual, pe date clare, nu pe impresii.

Regret enorm cele întâmplate și îmi asum de acum înainte să nu se mai întâmple așa ceva în Sectorul 6! Imi asum vina de a conștientiza prea târziu creșterea numărului de câini fără stăpân, ca urmare a diminuării din ultimii ani a capacităților ASPA. Condoleanțe familiei, îmi pare nespus de rău! Noi NU vom fugi de atribuții, vom cere și asuma altele în plus”, a anunțat Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.