Semănaturi întârziate și porumb nerecoltat în Caraș Severin, din cauza ploilor

Publicat: 21 nov. 2022, 09:30, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Semănaturi întârziate și porumb nerecoltat în Caraș Severin, din cauza ploilor
ploaie vremea meteo

Fermierii din Caraș Severin sunt în întârziere cu câteva săptămâni în privința semănăturilor, iar porumbul nu a fost recoltat decât pe jumătate din suprafețe, din cauza ploilor.

În ultimele trei săptămâni a plouat aproape zilnic, susține Iosif Zarcula, directorul Direcției Agricole, ceea ce a îngreunat activitatea fermierilor.

Timp de trei săptămâni, a plouat aproape continuu la noi, în Caraș Severin, iar fermierii nu au putut intra în câmp. Porumbul este recoltat în proporție de 50%. Nu numai din cauză că pământul era moale și plin de apă, ci și pentru că boabelor de porumb aveau umiditatea prea mare. Oricum nu se putea face mai nimic. Dacă intrai pe teren cu utilajele agricole grele îl distrugeai. Situația a fost critică de aceea oamenii au așteptat să se mai evapore apa”, a declarat Zarcula.

În același timp, floarea soarelui a fost recoltată integral, fiind înregistrată o medie de 2.200 kg la hectar. La porumb, producția medie la hectar a fost de 4.000 kilograme, în condițiile de secetă din acest an, culturile fiind neirigate, potrivit ZiuadeVest.ro.

La acest moment, în Caraș Severin, erau însămânțate 6.000 ha de rapiță, în timp ce la grâu se are în vedere o suprafață de 17.000 de ha, din care în prima săptămână din noiembrie, erau cultivate doar 7.000 de ha de grâu, din cauza ploilor.