Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală

Publicat: 04 mai 2021, 21:15, de Mădălina Bălăceanu, în News , ? cititori
Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală
Senat/ Sursă: InquamPhotos /George Călin

Senatul a adoptat marţi, în calitate de prim for sesizat, în procedură de urgenţă, modificarea Codului de procedură penală. Astfel, prin raportul favorabil cu amendamente al Comisiei juridice a fost majorat la 120 de zile termenul maxim în care instanţa trebuie să pronunţe decizia într-un proces penal după încheierea dezbaterilor.

 În iniţiativa legislativă termenul propus era de 90 de zile. La dezbateri, senatorul PSD Robert Cazanciuc a pledat pentru retrimiterea la Comisiei a proiectului deoarece decizia Curţii cu care trebuie pusă în acord propunerea de lege nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial. El a făcut referire la iniţiativa Ancăi Dragu de a desfiinţa Senatul. În replică, preşedinta Senatului a precizat că susţine bicameralismul parlamentar, însă este doar în favoarea reducerii numărului de parlamentari.

Proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală a fost adoptat de Senat cu 89 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 42 de abţineri.

Citește și:

Modificarea Codului de procedură penală, pe ordinea de zi a Senatului