Separarea Flutur-ilor din nordul Moldovei

De ani de zile două județe din nordul Moldovei-Suceava și Botoșani, erau controlate de familia baronului PNL-PDL-PNL Gheorghe Flutur, dar după alegerile locale din 2020, Botoșaniul a ieșit din sfera de influență a acestuia.

Între 2008 și 2012, Gheorghe Flutur a fost președintele Consiliului Județean Suceava, în timp ce vărul său, Cătălin Flutur, care a avut același traseu politic ca și el, a fost primar al municipiului Botoșani din 2004 până în 2012. Între 2012 și 2016, amândoi au luat o pauză de administrare a județului Suceva și, respectiv, municipiul Botoșani.

Dar, în 2016, cei doi au revenit la butoanele celor două unități administrative. Numai că, la alegerile din 2020, Cătălin Flutur a pierdut Primăria Botoșani, în timp ce Gheorghe Flutur a mai luat un mandat în fruntea CJ Suceava. Ca urmare a acestei situații relațiile dintre cei s-au răcit foarte mult, mai exact Gheorghe Flutur s-a lepădat de vărul său Cătălin Flutur.

Elocvent în acest sens a fost momentul de săptămâna trecută petrecut la Botoșani, unde Gheorghe Flutur a participat la ședința organizației județene PNL condusă de deputatul Costel Șoptică. ”Să mă mai lase în pace și Cătălin cu telefoanele pentru schimbarea prefectului. M-a înnebunit cu telefonele și nu îi mai răspund. Să fie clar. Eu nu vreau să-l susțin pe omul pe care-l vrea el să fie pus prefect”, le-a spus Gheorghe Flutur celor prezenți la întâlnirea de la Botoșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

După ce a „încasat” 13 ani de închisoare, celebrul Mihail Boldea...

Mihail Boldea a redevenit avocat. Vă aduceți aminte, desigur, de Mihail Boldea, fostul deputat PDL urmărit internațional după ce a fugit din țară, pe...