Simona Halep s-a retras de la Miami, Charleston și Fed Cup: „Este o veste cu adevărat dezamăgitoare”

Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) s-a retras, joi, de la Miami Open, turneu la care urma să evolueze direct în turul doi, aproximativ de la ora 23.00, cu Daria Saville (28 de ani, 249 WTA).

Potrivit WTA Insider, jucătoarea de tenis s-a retras din cauza unor probleme la coapsa stângă. Halep a fost înlocuită pe tabloul principal cu sportiva franceză Harmony Tan (locul 91 WTA), care este lucky loser.

Halep urma să evolueze cu Daria Saville, 28 de ani, fostă Gavrilova înainte de căsătorie şi fostă numărul 20 mondial, în prezent pe locul 249 mondial şi beneficiară de wild card.

Halep a anunțat că nu va participa la Miami, Charleston și Fed Cup.

În timpul antrenamentului de la Miami, de ieri, am simțit o durere puternică la piciorul stâng. Am avut probleme la coapsă la semifinala de la Indian Wells. Am sperat că se va îmbunătăți situația, dar azi-noapte am făcut un RMN, care a arătat o ruptură.

Corpul meu are nevoie de timp pentru a se vindeca. Prin urmare, nu voi putea participa la competiții timp de trei săptămâni. Asta înseamnă că a trebuit să iau decizia foarte grea de a nu participa la Miami, Charleston și Fed Cup. Este o veste cu adevărat dezamăgitoare pe care o împărtășesc, dar sunt încrezătoare după startul bun din acest an.

Sunt motivată să fac totul pentru a fi pregătită pentru sezonul de zgură. Vă mulțumesc pentru susținere în această perioadă cu suișuri și coborâșuri”, este mesajul Simonei Halep, potrivit digisport.ro.

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Armata română, operațiune de căutare a unei drone

Armata română, operațiune de căutare a unei drone

Armata română caută o dronă. Echipe ale Armatei Române, Jandarmeriei, SRI și ISU caută vineri o dronă militară care ar fi căzut pe terenul...

Inspector ITM implicat în acoperirea unui accident de muncă mortal în...

O operațiune de amploare a avut loc joi seară, când autoritățile au efectuat percheziții și au reținut mai mulți suspecți în legătură cu un...