Klaus Iohannis: Singura soluție pentru a combate pandemia rămâne vaccinarea

Președintele Klaus Iohannis a ținut miercuri seară, la Cotroceni, o conferință de presă. Acesta a adus în discuție posibilele restricții ce vor intra în vigoare începând de lunea viitoare.

Repet, singura soluție pentru a combate pandemia rămâne vaccinarea. Până când vă convingeți să vă vaccinați, e nevoie de restricții”, a transmis șeful statului.

De asemenea, Klaus Iohannis a declarat faptul că noile restricții mai severe ce vor fi discutate în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, ce va avea loc vineri, se vor aplica doar pentru cei nevaccinați.

Printre noile măsuri care ar putea intra în vigoare, președintele a menționat limitarea circulației atât pe timp de noapte, cât și pe zi. Totodată, masca devine obligatorie în spațiile închise și deschise începând de luni.

În ceea ce privește activitatea școlară, elevii vor intra în vacanță pentru două săptămâni, începând de luni.

3 COMENTARII

  1. Dr. Nathan Thompson a spus că „falca i-a căzut după ce a văzut rezultatele testelor de sânge după a doua lovitură”. Compromisul autoimun indus de vaccin a făcut pacientul mai vulnerabil la cancerele obișnuite. Thompson a spus că specificul sistemului imunitar slăbit al pacientului este cel mai alarmant aspect dintre toate. https://freewestmedia.com/2021/10/19/colin-powell-dies-of-covid-despite-being-fully-vaccinated/ Colin Powell a murit de Covid, în ciuda faptului că este complet vaccinat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Afacerea “CÂINELE FĂRĂ STĂPÂN” la vârful Curții de Conturi a României

Sorin Lazăr, consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României, este acuzat de mai mulți iubitori de animale că ar fi tras...