Sistarea agentului termic: Năvodari, în pericol

Publicat: 22 aug. 2022, 10:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Sistarea agentului termic: Năvodari, în pericol

Consiliul Local Municipal al Năvodari a aprobat desființarea Serviciului de alimentare a abonaților cu apă caldă și căldură.

Sistarea agentului termic intră in vigoare la 1 octombrie, potrivit Radio Europa FM.

Neperformanța sistemului de termoficare și pierderile de pe rețea care nu mai pot fi susținute financiar au fost motivele invocate de primarul orașului Năvodari când a propus desființare a sistemului centralizat de distribuire a energie termice. Consilierii PSD și PNL, majoritari, au votat pentru.

Acest serviciu era intr-o moarte clinică, nu mai putea fi susținut economic, a declarat pentru Europa Fm consilierul local PNL Daniel Dumitrescu. El spune că de la 10.000 cați erau pe vremuri, numărul abonaților a scăzut semnificativ: „In jur de 1000 de abonați, dintre care doar 4-500 sunt cu plățile la zi. Plus că gigacaloria se presupune că ar ajunge undeva la 800 de lei, a fost până în 200 de lei anul trecut, deci ajungeau la niște costuri, pe apartament, astronomice”.

În primul rând la oameni

Proiectul a venit la pachet cu programul „Cald in casa ta” care prevede acordarea unui ajutor financiar in valoare de 4000 de lei abonaților dispuși să iși procure alte mijloace de incălzire. Consilierii USR au votat impotrivă.

Vicepreședintele CJ Constanța, Petre Enciu, spune că primăria Navodari ar fi trebuit să se gândească in primul rând la oameni și apoi la probleme economice. Ajutorul social de 4000 de lei va fi acordat doar abonaților fără datorii la termie, și numai celor care au venituri de 1500 de lei pe membru de familie sau 2000 de lei persoanelor singure.