”Smart”-ul turnător al lui Dragnea și Grindeanu, trecut pe linie moartă la CFR Călători

Publicat: 17 feb. 2023, 07:28, de Ion Teleanu, în ECONOMIE , ? cititori
”Smart”-ul turnător al lui Dragnea și Grindeanu, trecut pe linie moartă la CFR Călători
Valentin Dorobanțu SURSA FOTO: https://cfir.ro/

Prin alegerea, ieri, a noului președinte al Consiliului de Administrație de la CFR Călători, ”băieții deștepți” de la calea ferată, dar și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au primit o lovitură extrem de dură.

Cine îl susține pe Smart-ul lui Dragnea și Grindeanu

Gabriel Popa, prodecanul Facultății de Transporturi din cadrul Universității Politehnica din București, este de ieri noul președinte al Consiliului de Administrație de la CFR Călători pentru un mandat de patru ani.

Numai că alegerea acestuia s-a făcut după un scenariu desprins din film de… aventură. ”Băieții deștepți” de la calea ferată grupați în jurul unui controversat afacerist aflat în ghearele DNA, Poliție și DIICOT, au vrut să-l impună în fruntea bordului administrativ pe Valentin ”Smart” Dorobanțu, cel care a devalizat compania în anii trecuți.

Astfel, reprezentantul Ministerului Transporturilor în bordul administrativ de la CFR Călători, Marin Stancu, un personaj despre care o să mai vorbim, l-a propus pe Valentin Dorobanțu, iar actualul director interimar al companiei, Traian Preoteasa, pe profesorul Gabriel Popa.

Ca atare, s-a trecut la vot. Și surpriză! Patru voturi au mers către profesorul Gabriel Popa-Traian Preoteasa, Sorin Flutur, Gabriel Popa și Mariana Prodan, iar trei voturi către ”Smart” Dorobanțu-Marin Stancu, Valentin Dorobanțu și Rela-Nicoleta Ștefănescu, reprezentanta Ministerului Finanțelor.

Adică 4-3 pentru Popa contra lui Dorobanțu. Însă, votul de ieri al reprezentantei Ministerului de Finanțe pentru ”Smart” Dorobanțu a ridicat multe semne de întrebare și, totodată, a generat și va genera o mulțime de controverse. Practic, prin alegerea profesorului Gabriel Popa ca președinte al CA de la CFR Călători, Smart-ul lui Dragnea și Grindeanu a fost trecut pe linie moartă spre disperarea băieților deștepți de la calea ferată și a controversatul afacerist care-l susține.

Smart-ul lui Dragnea preluat și garantat de Grindeanu

Potrivit informațiilor furnizate de băieții cu ochii roată care monitorizează Ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a indicațiile și recomandările unui controversat om de afaceri aflat în vizorul DNA și DIICOT, l-a impus în bordul administrativ de la CFR Călători pe Valentin ”Smart” Dorobanțu pentru un mandat de patru ani.

Surprinzător este faptul că Sorin Grindeanu a fost informat de mai multe instituții de forță ale statului de ”performanțele” penale ale lui Valentin ”Smart” Dorobanțu, sugerându-i-se clar să-l ignore și nicidecum să-l impună în CA de la CFR Călători. Dar, se pare că Grindeanu le-a dat flit celor care l-au informat și, astfel, Valentin ”Smart” Dorobanțu va sta patru ani în bordul administrativ de la CFR Călători. Acesta este un fost director al CFR Călători din era Ovidiu Silaghi – Relu Fenechiu, demis în 2014 pentru management dezastruos de către fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu, a revenit suprinzător, în 2019, la conducerea companiei ca urmare a susținerii venite de la Codrin Ștefănescu și Liviu Dragnea.

Trebuie precizat că Valentin Dorobanţu a fost botezat de ceferişti „Smart”, pentru şmecheriile pe care le-a regizat în zona transportului feroviar de călători, fapt pentru care a intrat în vizorul procurorilor DNA şi al Poliţiei Române, mai ales pentru „performanţa” de a trage pe linie moartă compania de stat. 

Turnătorul CFR Marfă, administrator la CFR Călători

Nu tebuie omis faptul că Valentin ”Smart” Dorobanțu este cel care a făcut, în decembrie 2018, cel mai grav caz de ”turnătorie” la adresa României.

În decembrie 2018, Valentin Dorobanțu era președintele asociației operatorilor particulari, adică al Organizației Patronale a Operatorilor Feroviari Privați. Din această postură a sezisat Comisia Europeana că CFR Marfă face concurență neloială întrucât statul a „grațiat” compania de datorii. Fapta lui Dorobanțu s-a lăsat cu repercusiuni la adresa CFR Marfă.

Culmea este că după un asemenea gest total deplasat, Valentin Dorobanțu este numit, la nici trei luni, șef al CFR Călători unde acum a ajuns administrator. La jumătatea lunii iulie 2018, cei de la sindicatul feroviar, au declanșat acțiuni de protest împotriva lui Dorobanțu.

Potrivit informațiilor noastre, atunci Dorobanțu „a căzut la pace” cu liderii sindicali, pe care „i-a luat la bucată”, acțiunea de protest stingându-se ulterior de la sine. Iată ce apărea într-un comunicat de presă de la Bruxelles, din decembrie 2018: „Bruxelles, 18 decembrie 2017 Comisia Europeană a lansat o investigație aprofundată pentru a determina dacă stingerea de că̆tre statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă și necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat. Doamna Margrethe Vestager, comisar responsabil cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Piața transportului feroviar de marfă este o componentă crucială a legăturilor de transport ale oricărei economii.

CFR Marfă este operatorul istoric pe această piață în România și a beneficiat de stingerea datoriilor publice și de necolectarea de că̆tre creditorii publici a sumelor datorate. Trebuie să̆ verificăm dacă un investitor privat ar fi procedat la fel ca autoritățile publice și, în cazul în care răspunsul este negativ, trebuie să̆ stabilim dacă aceste mă̆suri sunt compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat. „CFR Marfă este operatorul istoric de pe piața română de transport feroviar de marfă și este deț̦inut în totalitate de stat. De mai mulți ani, compania se confruntă cu dificultăți economice.

 Aceasta are un nivel ridicat de îndatorare, în principal față de agențiile naționale de securitate socială și administrare fiscală, precum și față de managerul român de infrastructură feroviară, CFR Infrastructură, care se află, de asemenea, în totalitate în proprietatea statului. Spre deosebire de transportul feroviar de că̆lători, piața transportului feroviar de marfă din România este extrem de competitivă, întrucât există numeroși operatori privați; unii dintre aceștia au dobândit o cotă de piață considerabilă, ca urmare a liberalizării pieței în anul 2007.

În martie 2017, Asociația Transportatorilor Feroviari Privați din România a adresat Comisiei o plângere oficială, în care a susținut că̆ CFR Marfă ar fi beneficiat de ajutoare de stat, cu încălcarea normelor UE în materie. Investigația efectuată de Comisie va avea în vedere: – o serie de mă̆suri de ajutor de stat în favoarea CFR Marfă, constând în conversia creanțelor în acțiuni în valoare de 1 669 de milioane RON (circa 360 de milioane EUR) în 2013; – necolectarea, cel puțin din 2010, a datoriilor la bugetul de asigurări sociale și a taxelor datorate de CFR Marfă, precum și a datoriilor companiei față de CFR Infrastructură. Se poate considera că̆ o intervenție a statului în favoarea unei companii nu constituie ajutor de stat în sensul normelor UE atunci că̂nd are loc în condiții pe care le-ar fi acceptat un investitor privat.

Comisia va evalua acum dacă aceasta este situația în cazul creditorilor publici ai CFR Marfă sau dacă, dimpotrivă̆, intervenția statului i-a conferit companiei un avantaj economic selectiv făță de concurenții să̆i, constituind astfel ajutor de stat. În cazul în care va concluziona că̆ CFR Marfă a primit un ajutor de stat, Comisia va evalua dacă acesta ar putea fi compatibil cu normele UE care autorizează̆ anumite categorii de ajutoare. CFR Marfă se confruntă cu dificultăți financiare cel puțin din 2009. Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să̆ intervină̆ în sprijinul unei companii aflate în dificultate financiară numai în condiții specifice și solicită ca respectiva companie să̆ fie supusă unui plan de restructurare solid, menit să̆ asigure restabilirea viabilității pe termen lung și contribuția companiei la costurile de restructurare. Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă preocupările sale inițiale se confirmă sau nu.

Deschiderea unei investigații oferă̆ părților terț̦e interesate posibilitatea de a prezenta observații și nu anticipează̆ rezultatul acesteia.” Iar dovada că inițiatorul acestei măsuri represive la adresa CFR Marfa a fost inițiată de Valentin Dorobanțu, în calitate de Președinte al Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private, este Raportul de Activitate al Preşedintelui Organizaţiei Patronale a Societăţilor Feroviare Private din România – OPSFPR, semnat de Dorobanțu, unde la capitoul 4 se menționează expres: „4. Sprijinirea și dezvoltarea normelor privind concurenţa loială pe piața de transport feroviar din România: – 12/2016: În baza mandatelor AGA 60/17.11.2016 şi 66/08.12.2016 s-a demarat acţiunea de sesizare a Comisiei Europene referitoare la tratamentul discriminatoriu aplicat de Guvernul României operatorilor feroviari privaţi în comparaţie cu operatorul feroviar naţional de marfă. Rezultat: decembrie 2017 anunțarea deschiderii oficiale a investigației de către DG Competition”. Cam asta este Valentin ”Smart” Dorobanțu impus de Sorin Grindeanu în CA de la CFR Călători.