Solistul trupei DeepCentral, executat silit de fosta soție: „Am apelat și eu la instanță ca să contrabalansez”

Publicat: 28 mart. 2021, 12:33, de Andreea Borcilă, în LIFESTYLE , ? cititori
Solistul trupei DeepCentral, executat silit de fosta soție: „Am apelat și eu la instanță ca să contrabalansez”

Solistul trupei DeepCentral, Doru Todoruț, a fost dat în judecată de fosta sa soție cu care are trei fete din cauza pensiei alimentare.

Doru Todoruț și fosta soție, Rocsana Daliana, au divorțat în urmă cu 7 ani, la notar. Acum cinci ani însă, Rocsana l-a dat în judecată pe solistul trupei DeepCentral și a depus la Judecătoria Buftea o cerere care avea ca obiect „exercitarea drepturilor părinteşti”. Prin urmare, Doru Todoruț a fost executat silit de fosta lui soție și susține că a rămas fără toți banii din drepturile de autor, potrivit revistei VIVA!.

Începând din anul trecut, din martie, când s-a instaurat pandemia, a fost afectat venitul meu. Am discutat cu mama fetelor. Statul oferă o indemnizație lunară de 4.000 de lei, din care trebuie să trăiești, mai vin ceva sume și din drepturile de autor, o dată la șase luni. Fosta soție a considerat de cuviință să apeleze la un executor, fiind convinsă că am venituri mai mari. Inițial, am stabilit împreună să-i dau jumătate pentru copii, din cei 4.000 de lei. Apoi, ea a apelat la un executor”, a spus artistul la Exclusiv Vip, emisiunea jurnalistului Cristi Brancu.

Artistul a apelat, la rândul său, la instanță

Am apelat și eu la instanță acum, ca să contrabalansez. Nu știu situația ei financiară, instanța o cere doar pe a mea. Ea e angajată câteva ore la o firmă, e o perioadă financiară dificilă și pentru ea. Acum instanța analizează fișele, adeverințele și urmează să ia o decizie. La finalul anului, executorul mi-a luat niște bani din drepturile de autor, care veniseră. Cumva o înțeleg, când nu sunt bani, e greu”, a mai mărturisit Doru Todoruț.

Artistul a mai precizat că, din cauza veniturilor mici din pandemie, și pensia alimentară a fetelor a scăzut.

„Eu am plătit pensie alimentară fetelor, doar că a fost mai mică, din cauza pandemiei care ne-a blocat economic, financiar și profesional. Nu știu cum să gestionez situația altfel. Am dat pentru fetițele mele jumătate din sumă, rămânând ca acum, în instanță, să vedem cum se vor soluționa problemele. Când ea a cerut executare silită, nu mai este nimic de făcut decât să lăsăm să se întâmple așa cum prevede legea”, a spus Doru Todoruț la Antena Stars.