Solistul trupei Van Halen, David Lee Roth, a anunțat că se retrage din industria muzicală

Publicat: 03 oct. 2021, 11:30, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Solistul trupei Van Halen, David Lee Roth, a anunțat că se retrage din industria muzicală
David Lee Roth

Rockerul american David Lee Roth, solist al trupei americane Van Halen, a anunţat vineri seară că se va retrage din industria muzicală şi că îşi va încheia cariera cu o serie de cinci concerte solo, informează DPA.

Artistul american a dezvăluit că va susţine o ultimă serie de cinci concerte solo în oraşul Las Vegas între 31 decembrie 2021 şi 8 ianuarie 2022.

Aceste show-uri vor fi ultimele sale apariţii pe scenă, a precizat David Lee Roth, în vârstă de 66 de ani.

Îmi agăţ ghetele în cui. Mă pensionez. Acesta este primul şi ultimul anunţ oficial al meu. Aţi primit informaţia. Distribuiţi-o în lumea întreagă„, a declarat rockerul american pentru Las Vegas Review-Journal.

Nu îmi voi explica declaraţia. Explicaţia se află într-un seif. Acestea sunt ultimele cinci concerte ale mele„, a adăugat el.

David Lee Roth, care va împlini 66 de ani pe 10 octombrie, a făcut acest anunţ la aproape un an după moartea unuia dintre colegii lui de trupă, Eddie Van Halen. Chitaristul Eddie Van Halen a murit pe 6 octombrie 2020 la vârsta de 65 de ani după ce fusese diagnosticat cu cancer.

Cu Roth în calitate de solist, trupa Van Halen şi-a lansat în 1978 autointitulatul album de debut, care s-a bucurat de un răsunător succes comercial şi a fost apreciat de criticii de specialitate.

Van Halen a lansat apoi în aceeaşi componenţă alte patru albume de studio care i-au cimentat statutul de una dintre cele mai importante trupe rock din lume.

Pe parcursul carierei sale, David Lee Roth a făcut parte de trei ori din componenţa trupei Van Halen: din 1974 până în 1985, în 1996 şi apoi, din nou, începând din 2006 şi până anul trecut, când formaţia americană şi-a anunţat destrămarea după decesul chitaristului Eddie Van Halen.

În 2007, David Lee Roth a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în calitate de solist al trupei Van Halen. Albumele grupului american s-au vândut în peste 80 de milioane de copii pe plan mondial.