Soluția președintelui Republicii Moldova împotriva corupţiei din vămi

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu (foto), a anunţat că intenţionează ca după alegeri să aducă vameşi din Germania care să colaboreze cu Serviciului Vamal, pentru eradicarea corupţiei din vămi.

Și, implicit, majorarea veniturilor la bugetul de stat din activitatea vamală. „Despre acest lucru am vorbit în timpul vizitei mele la Berlin. Înţelegem că veniturile din activităţile vamale pot fi majorate semnificativ dacă va fi eradicată corupţia. Germania este gata să ne ofere ajutor. Am convenit ca după alegeri în cadrul Serviciului Vamal să fie delegaţi pentru o perioadă de timp vameşi din Germania„, a spus Sandu, marţi seară, la o emisiune difuzată de Jurnal TV din republică.

În opinia sa, în instituţiile statului „este absolut necesar să fie înlocuit tot personalul administrativ, precum şi o curăţare profundă la toate nivelurile de funcţionari corupţi

Mulți specialiști au plecat

Există o problemă de personal, deoarece mulţi specialişti au plecat. În plus, mulţi dintre cei care au lucrat în agenţiile guvernamentale au fost folosiţi de clanurile corupte şi chiar dacă sunt profesionişti, nu pot rămâne în sistem. Un bun profesionist care fură şi are experienţă este foarte periculos. Este mai bine să angajezi oameni noi, poate cu mai puţină experienţă, dar care pot învăţa rapid, care sunt cinstiţi şi doresc să rezolve problemele cetăţenilor, dar nu cei care se mută de la o instituţie la alta timp de 20 de ani”, a spus preşedintele Republici Moldova.

În acelaşi timp, liderul Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor, Vladimir Voronin, a criticat intenţia preşedintelui de a atrage experţi străini pentru a combate corupţia. Vorbind despre Comitetul consultativ independent anticorupţie, creat de preşedinte, el a spus că este de „râsul găinilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...
Sursa foto: Facebook Manuela Hărăbor

Cum a descoperit Manuela Hărăbor că are un copil cu autism

Frumoasa actriță Manuela Hărăbor are un băiat de 32 de ani, cu autism. Artista povestește cum a descoperit că Andrei, fiul ei, are autism...