Sorin Grindeanu, „deșertul populismului” și nisipul din roțile coaliției

Declarațiile lui Sorin Grindeanu despre „deșertul populismului” au fost făcute sâmbătă, 11 octombrie 2025, în județul Timiș, în fața unei săli în care ecoul realismului a sunat mai puternic decât aplauzele. Ideea a prins imediat: avertismentul privind eșecul coaliției și pericolul populismului a fost preluat în cascadă de presă, de la relatările inițiale până la rezumările politice care i-au transformat metafora într-un diagnostic național.

O imagine mai sinceră decât și-ar fi dorit partidul

Sorin Grindeanu, cunoscut mai degrabă pentru prudența declarațiilor, a reușit — probabil fără intenție — să spună adevărul pe care ceilalți parteneri de guvernare îl ocolesc: coaliția e un vehicul care abia se mai târăște prin nisip.

Între o metaforă sinceră și o tăcere convenabilă, discursul lui Grindeanu a reușit să spună mai mult decât și-ar fi dorit coaliția să audă.

18:29 • POLITICĂ

Crize și tensiuni în coaliție. Adrian Năstase îl ironizează pe Bolojan: Barca coaliției ia deja apă

16:13 • Orașul meu

Bucureștenii vor alegeri: Guvernul și AEP au fost date în judecată

Metafora „deșertului populismului” e mai mult decât o figură de stil. E o constatare a lipsei de direcție. Coaliția s-a oprit la marginea unui teritoriu în care promisiunile se evaporă la soare, iar mirajul reformei dispare imediat ce te apropii.

Deșertul nu e acolo, undeva în viitor. E deja aici. Doar că unii se încăpățânează să-i spună „proces de dialog”.

Patru volane, aceeași capcană

„Dialogul” — termenul preferat al clasei politice — a devenit sinonim cu pauza lungă dintre două conferințe de presă.
Când ai patru partide la putere, fiecare cu interese diferite, dialogul e o formă elegantă de a spune: nu ne înțelegem, dar mimăm că discutăm. În realitate, se consumă timp, nervi și încredere, nu se construiește nimic.

Grindeanu a avut, poate fără să vrea, luciditatea celui care simte că nisipul a început să intre în motor. „Dialogul” dintre cele patru volane merge de minune până vine o pantă. Atunci, toți trag în direcții diferite și mașina rămâne suspendată — jumătate în trecut, jumătate în promisiune.

Politica rămâne fără fântâni…

Metafora „deșertului populismului” e atât de potrivită, încât aproape doare. Pentru că, în România, politicienii nu doar că traversează deșertul — îl cultivă.
Fântânile care ar trebui să adape societatea — instituțiile funcționale, respectul pentru competență, meritocrația reală — sunt lăsate în paragină. Nimeni nu le mai repară, dar toți se bat să-și lipească afișul electoral pe marginea lor.

Iar când cetățeanul vine cu cana goală, ce primește? Vorbe. „Dialog”. Grupuri de lucru. Declarații de intenție. În loc de apă, promisiuni despre cum va ploua „curând”.
Așa se nasc caravanele populiste: în loc să sape puțuri, se plimbă cu butoaie pline cu iluzii.

Populismul nu vine din pustiu, ci din frustrare

„Deșertul populismului” nu e o forță străină care atacă democrația din afară. E produsul intern al neputinței politice. E ceea ce se naște când guvernanții promit tot și realizează puțin, când discursul e plin de formule, dar lipsit de conținut.

Românii nu s-au trezit brusc „populiști”. Au devenit suspicioși, cinici și dezabuzați pentru că statul nu mai vorbește pe limba lor.
În loc de claritate, primesc limbaj administrativ; în loc de decizie, primește consultări; în loc de direcție, dialog. Iar în tăcerea asta, populismul crește exact ca un miraj: nu e real, dar arată mai bine decât nimicul.

… Și metafora devine profeție

Grindeanu a avertizat că, dacă actuala coaliție eșuează, urmează „deșertul populismului”. Ce n-a spus — sau n-a vrut să spună — e că nisipul deja se simte sub picioare.
Când fiecare partid trage pentru sine, când reformele sunt amânate pentru „momentul potrivit”, iar responsabilitatea e difuză, politica devine o expediție fără busolă.
Nu mai contează cine conduce. Contează doar cine va reuși să ajungă primul la oaza iluzorie din sondaje.

Populismul e acolo, la orizont, cu corturile deja ridicate. Nu așteaptă decât să se rătăcească guvernarea.

Nisipul e deja în motor

Deșertul despre care vorbea Grindeanu nu e o metaforă morală — e o hartă politică.
România traversează exact acel teren sterp în care rațiunea e obosită, dialogul e plictisitor, iar singurii care par să se miște sunt cei care strigă tare și simplu.
Populismul nu are nevoie să cucerească ceva. Trebuie doar să aștepte ca guvernarea să se prăbușească în propriul nisip.

Grindeanu a spus adevărul: da, există un deșert.
Dar n-a spus tot: suntem deja în el.