Șoșoacă s-a mai supărat pe trei parlamentari, așa că i-a dat afară. Din partid.

Publicat: 23 iun. 2025, 18:48, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în POLITICĂ , ? cititori
Șoșoacă s-a mai supărat pe trei parlamentari, așa că i-a dat afară. Din partid.
Sursă foto: George Calin - Inquam Photos / Diana Șoșoacă

Grupul parlamentar al partidului SOS România devine, pe zi ce trece, tot mai mic. După ce mai mulți membri s-au retras, acum a fost anunțată retragerea sprijinului politic pentru trei deputați.

Grupul parlamentar al SOS România de la Camera Deputaţilor a anunţat, luni, că a retras sprijinul politic şi a exclus din partid trei deputaţi, a transmis Agerpres. Este vorba despre Rodica Plopeanu, Mariana Vârgă şi Mădălin Laurenţiu Făget.

„Prin prezenta, vă rugăm să luaţi act de retragerea sprijinului politic, excluderea din partid şi excluderea din grupul parlamentar al partidului S.O.S. România a doamnei deputat Rodica Plopeanu din circumscripţia electorală nr. 10 Buzău, a doamnei deputat Mariana Vârgă din circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti şi a domnului deputat Mădălin Laurenţiu Făget din circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa”, se arată într-un document transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

În documentul depus luni, de liderul grupului S.O.S. România, Ionel Goidescu, se arată și că măsura se aplică începând cu data de 23.06.2025, în baza Deciziei Comitetului Naţional al Partidului S.O.S. România.

La ora actuală, partidul SOS România mai are 22 de reprezentanți în Camera Deputaților și 15 în Senat. Conform mai multor surse este foarte probabil ca numărul acestora să mai scadă, odată cu lansarea noului partid înființat de Claudiu Târziu.