Steaua lui Vasile Dîncu a apus după amintirile trecutului

Faptul că în anii trecuți a fost prezent la petrecerile unor șefi de servicii secrete sau a unui om de afaceri din Sibiu unde era și Klaus Iohannis l-a ajutat poate pe Vasile Dîncu să revină anul trecut în prim planul politicii românești prin înscăunarea sa ca ministru al Apărării.

Tot timpul el a fost împins în față de către cineva din umbră și asumat, ulterior, la vedere. Așa a ajuns ministru al Informațiilor Publice în guvernul Năstase, fiind asumat de fostul premier, fapt pentru care, ulterior, a ajuns senator.

În ”guvernul meu” al lui Cioloș, Dîncu este impus ministrul Dezvoltării și vicepremier de Liviu Dragnea cu binecuvântarea lui Iohannis. După căderea cabinetului Cioloș dispare oarecum din peisajul politic și reapare foarte vocal după ce Dragnea pleacă la pușcărie, iar Viorica Dăncilă e deja istorie.

Astfel, în era Ciolacu ajunge un guru al PSD, fapt pentru care este cocoțat în fruntea Consiliului Național al PSD și, din această postură, devine iar senator PSD. Dar, oarecum surprinzător, prin intrarea PSD la guvernare, Dîncu ajunge ministrul Apărării și din această postură debitează o mulțime de aberații și vorbe-n vânt demne de puțul gândirii.

Un soldat profesionist nu poate fi echivalat cu un muncitor necalificat”„Nu o să poţi încorpora pe cineva care nu a făcut un serviciu militar”„Se deschide o epocă nouă pentru industria noastră de apărare””Sunt țări moderne, cum este și Austria, care face parte din NATO și are un sistem de armată obligatorie. Este o excepție aproape în zonele… Este și o țară cu o populație mică”.

Sunt câteva din ultimele perle debitate de Vasile Dîncu din postura de ministru al Apărării. Întâmplător sau nu, ieri, la Ziua Marinei de la Constanța, Vasile Dîncu a fost ignorat de președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă, iar liderii PSD și UDMR nu au fost prezenți, deși fac parte din coaliția de guvernare.

„Am avut alt program. Am înțeles că a fost domnul ministru al Apărării. Organizatorul este Ministerul Apărării”, a spus Marcel Ciolacu când a fost întrebat de ce nu a fost prezent la Ziua Marinei.

Oppsss! Ministerul Apărării condus de Vasile Dîncu nu l-a inclus pe lista de invitați la Ziua Marinei pe liderul PSD și, totodată, președinte al Camerei Deputaților! Semn rău! E clar lanțul de iubire dintre Dîncu și Ciolacu a ruginit, ceea ce înseamnă că în curând acesta poate să-și treacă în CV că a fost ministru al Apărării.

Apropo de CV-ul lui Dîncu, nimeni n-a sesizat că acesta are o serie de ”găuri” surprinzătoare. În 1980 își ia bacalauretul și abia în 1989, obține licența în folosofie la Babeș-Bolyai, adică după nouă ani de la terminarea liceului. Hai că doi ani, să zicem că a fost armata, dar să faci șapte ani Facultatea de Istorie și Filosofie, e ceva cam ciudat?

Tot în CV, el menționează că a fost cadru didactic la Universitatea Babes-Bolyai între 1991 și 2002. Dar, nu spune nimic despre ce a făcut până în 1989, dar mai ales de timpul petrecut prin Valea Jiului, mai exact la Institutul de Mine din Petroșani.

Dar cum istoria se face și se scrie cu oameni și povești adevărate și Vasile Dîncu ar vrea să uite de una dintre poveștile în care a fost implicat până în 1989. La aceea vreme, pe adresa Comitetului Central al PCR și UTC au ajuns mai multe reclamații privind faptul că atmosfera este extrem de tensionată la Institutul de Mine din Petroșani.

Profesorii se certau între ei, studenții se revoltau împotriva profesorilor, asistenții era nemulțumiți de profesori, toți se reclamau între ei. Adică, era o atmosferă apăsătoare și tot institutul era în pragul imploziei. Atunci, tovarășii de la București, speriați de episodul revoltelor din 1977, au trimis urgent câțiva oameni la Petroșani să vadă de ce institutul stă pe un butoi cu pulbere.

Se duc tovarășii de la centru la șefii locali ai PCR, merg și la cei de la UTC, mai merg și pe la cei de secu și, într-un final, ajung și la institut. Discuții cu rectorul, cu secretarul de partid, cu profesori și chiar cu studenții. Strâng informații, le pun cap la cap, și, în final, fac un raport extrem de bine documentat cu concluzii foarte clare, dar și cu propuneri ferme despre situația de la Petroșani.

Concluzia a fost că situația de la institutul din Petroșani s-a tensionat după ce un tovarăș asistent universitar sosit de la Cluj a ajuns în aceea instituție de învâțământ. Practic, asistentul de la Cluj era considerat artizanul și catalizatorul zâzaniei din institut, Ca atare, propunerea tovarășilor de la centru și aprobată de mai marii UTS și PCR a fost că asistentul să fie trimis urgent la Cluj.

Rectorul institutului s-a conformat indicațiilor de la centru și tovarășul asistent agitator a revenit la Cluj, adică la Universitatea Babeș- Bolyai, după doar câteva luni de zâzanie la Petroșani. Ca prin minune, imediat apele s-au liniștit în institut ți totul a intrat în normalitate.

Cine era asistentul cu zâzania de la Petroșani? Politicianul, profesorul universitar, sociologul, asistentul universitar, lectorul, conferențiarul de după 1990, care se prezinta la aceea vreme și azi cu numele de Vasile Dîncu! Adică actualul ministru al Apărării care a omis în CV să menționeze și acest episod de la Petroșani.

Așadar, la vremuri noi, tot noi, dar cu…obiceiuri vechi! Acum, președintele Klas Iohannis și liderii PSD s-au cam săturat de ifosele, intrigile și zâzaniile lui Vasile Dîncu, fapt pentru care va fi trecut în rezervă de la Ministerul Apărării Naționale, ceea ce ar putea fi capătul de linie al acestuia în politica românească.

Adică, a călcat serios pe urmele lui Adrian Țuțuianu, iar cei avizați știu despre ce este vorba, mai ales acum când războiul din Ucraina a atins noi dimensiuni. Practic, steaua lui Vasile Dîncu a apus mai devreme de cât se aștepta!

7 COMENTARII

  1. Vai de steaua şi amarul lui Vasile !

    https://www.youtube.com/watch?v=zBnlmxXjoLc

    La începutul războiului, mulți experți militari nu exclud o invazie rusă a Moldovei pentru a crea un coridor terestre între Rusia și Transnistria nerecunoscută. Era cu atât mai periculos, cu cât Moldova, spre deosebire de Ucraina, nu are practic nicio armată pregătită de luptă și nu i-ar fi greu lui Putin să-și ocupe teritoriul.

    Cu toate acestea, după ce Rusia nu a reușit să se ocupe rapid cu Ucraina ( videodespre ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă). Și mai ales după ce Rusia și-a pierdut avantajul în Marea Neagră (scufundarea navei amiral a Flotei Mării Negre, crucișătorul Moskva), Putin ar trebui să uite pe moment de invazia Moldovei.

  2. Sunt un refugiat ucrainean. Iată ce nu vă spune nimeni despre război.
    Oamenii mă întreabă cum mă descurc în exil.

    Ei bine, să vedem ― orașul meu este bombardat, viitorul țării mele este amenințat de o superputere, tatăl copiilor mei este în război și sunt la o mie de mile de acasă într-o țară în care nu vorbesc limba , nu am de lucru și pot doar să văd economiile mele scăzând la zero în timp ce încerc să-mi întrețin cei doi băieți, mama și câinele nostru.

    Apoi mai este vinovăția pentru abandonarea luptei, când o mare parte din mine ar dori să fiu în Donbas, ucigând fiecare soldat rus pe care îl pot găsi.

    Până la sfârșitul lunii februarie, am fost o femeie independentă, care se întreține pe sine – jurnalist și principalul susținător al familiei mele. Când bombele au început să cadă lângă apartamentul nostru din Kiev, am avut de luat o decizie groaznică: să rămân și să lupt sau să-mi iau familia departe de bombe. Neavând nimeni altcineva care să le asigure siguranța, am ales-o pe cea din urmă.

    Mai întâi ne-am dus la Lviv – petrecând ore îndelungate într-o dubă plină pentru a ajunge acolo – pentru a rămâne cu o cunoștință de jocuri online din „Clash of Clans” pe care nu o cunoscusem niciodată personal. Când bombele au început să cadă și acolo, am petrecut ore întregi în subsol și apoi ne-am alăturat fluxului de refugiați care se îndrepta spre vest, ceea ce a însemnat încă câteva zile de călătorie cu noi toți și cu câinele.

    Ca jurnalist, am acoperit taberele de refugiați. Acum, pe parcurs, m-am trezit trăind într-una. În viața mea anterioară, am dat unor organizații de caritate (încă o fac, ori de câte ori pot). Pe drum, acceptam caritatea străinilor: mâncare, transport, o noapte la hotel când eram în pragul prăbușirii.

    Destinația noastră era un orășel din centrul Italiei, unde cunoșteam exact o persoană – un alt membru al clanului nostru.

    Nu sunt unul care să se abțină de la o provocare. Odată ce am ajuns în sfârșit, i-am adus pe copii la școală, am stabilit mama în casa noastră împrumutată și am găsit niște locuri de muncă cu jumătate de normă: lucru la bucătărie la o pizzerie, apoi la o friptură, mai târziu ca menajeră într-un hotel plin de refugiați ucraineni. . (Acesta va fi un întreg capitol din cartea mea cândva!) Pe lângă toate acestea, am descoperit că milioane de femei refugiate ucrainene ca mine sunt ținta ridicolului online din partea unora dintre concetățenii noștri care cred că am părăsit țara pentru că suntem „leneși” și „lași” și că am făcut-o. asta pentru banii de ajutor.

    Banii? Într-o dimineață recentă, am călătorit 300 de kilometri (186 de mile) pentru a ajunge la Consulatul Ucrainei la ora 8:00. Chiar dacă nu avea să se mai deschidă pentru încă două ore, în fața mea erau 25 de femei, majoritatea cu copii, sperând să se califică pentru 300 de euro (316 USD) pe lună pentru fiecare adult și jumătate din aceasta pentru fiecare copil – și numai pentru maximum trei luni. Am fost atât de recunoscător pentru acești bani, dar nu a durat mult. O femeie la coadă mi-a spus: „În fiecare zi este vineri 13 aici”.

    O persoană a încercat să mă vină pe rețelele de socializare scriind: „Cunosc pe cineva care i-a adus cei patru copii la un prieten din Ucraina de Vest și s-a întors la Kiev pentru a lucra pentru victorie”.

    Vă rog să-mi spuneți, unde găsesc astfel de prieteni? Și dacă aș face-o, aș putea suporta să-mi las băieții cu ei pe termen lung? Exilul este deosebit de greu pentru copii – furie, lacrimi, acting. Dacă este posibil, au nevoie de cel puțin un părinte cu ei.

    Nu aș prefera să fac nimic decât să merg acasă, dacă aș putea să fac asta și să am grijă totuși de familia mea. Îi salut pe cei care sunt capabili să rămână și lucrez să-i ajut în orice fel pot. Dar motivele mele pentru a pleca, ca cele ale oricărui refugiat, sunt suficiente. Nu trebuie să ne justificăm deciziile în fața nimănui, în special în fața oamenilor care și-au pus căștile pentru a dezactiva politicile și au ascultat rap rusesc în ultimii opt ani, în timp ce unii dintre noi s-au străduit să tragă un semnal de alarmă cu privire la conflictul care se aprinde.

    Știm cui îi pasă cu adevărat de noi. Ei sunt cei care scriu, așa cum au făcut cinci dintre prietenii mei într-o zi recentă, când au căzut bombe asupra Kievului: „Este prea periculos. Stai unde ești.”

    Cu toate acestea, mulți dintre refugiații pe care îi întâlnesc sunt cufundați în disperare, tristețe și depresie, care par a fi singurele emoții acceptabile din punct de vedere social pe care le pot simți sau exprima. Doamne ferește ca cineva să posteze o fotografie cu ei înșiși pe plajă sau la un meci de fotbal. O astfel de persoană ar trebui să fie un trădător fără inimă!

    Dar a ceda acestui punct de vedere este o crimă în două moduri: nu ne face viața mai ușoară și nu va ajuta la câștigarea războiului. În schimb, nu las emoțiile mele să mă împiedice să fac tot ce pot pentru a contribui la efortul de război și îi încurajez pe alții să facă la fel. Este greu să fii productiv sau creativ când ești deprimat, așa că mă lupt. Distribuesc, tweet și retweet în mod constant. Vorbesc prietenilor mei străini despre Ucraina, despre curajul nostru și despre tot ce este mai bun din națiunea noastră. Folosesc rețelele sociale pentru a răspândi adevărul despre Ucraina, pentru că Rusia nu încetează niciodată să-și strigă minciunile. Când pot, îmi folosesc contactele pentru a facilita expedierea de munitie, jachete antiaparat și medicamente către luptătorii noștri curajoși.

    Și încerc să nu mă simt vinovat pentru acele momente în care mă pot bucura de viață – când pot să râd cu copiii mei, să gust mâncarea locală și, da, chiar să merg la plajă.

    Când eram jurnalist călătorind în Donbas și Crimeea din 2014 până în 2021, eu și colegii mei aveam un motto: „Bucurați-vă de viață ori de câte ori puteți”. Ieșeam la cină și la vodcă și râdeam în timp ce cădeau bombele, pentru că știam că următoarea ar putea cădea peste noi.

    Aici, în exil, suntem fericiți de bombe. Dar greutatea războiului este asupra noastră, împreună cu îngrijorarea cu privire la viitorul copiilor noștri și frica pentru prietenii și familia noștri lăsați în urmă. Și vinovăția este și aici, în ciuda eforturilor mele de a o renunța. Toate acestea îți vor ucide încet spiritul, la fel de sigur ca o bombă îți va ucide corpul.

    Noi, ucrainenii, am avut destulă tristețe și disperare pentru a dura tot restul vieții noastre și probabil că vor urma și altele. Între timp, trebuie să facem cu toții partea noastră și să ne respectăm și să ne iubim pentru asta.

    Și, prietenilor noștri străini: Nu mai suntem în prima zi în fiecare zi, dar vă rog să nu ne uitați. Avem nevoie de toți – nu doar de guvernele voastre – să faceți tot ce puteți pentru a ne ajuta să ne asigurăm democrația și să protejăm Occidentul de agresiunea Rusiei. (Două organizații care fac o muncă excelentă și ar putea folosi mai mult sprijin sunt Fundația Women Veterans și Come Back Alive.)

    Deci, ce mai fac?

    Pe partea bună, am învățat să fac pizza.

    Maria Zavialova este o jurnalistă ucraineană care trăiește temporar în exil. Puteți găsi mai multe de la ea pe Twitter.

  3. Ce face ca sistemul HIMARS să fie atât de eficient în Ucraina?

    DESCRIERE:
    Sistemul de rachete de artilerie de mare mobilitate M142 (HIMARS) este un sistem de arme de lovire de precizie pe roți, cu spectru complet, dovedit în luptă, pentru orice vreme, 24/7, letal și receptiv.
    HIMARS este un lansator cu roți transportabil aerian C-130, montat pe un șasiu de camion XM1140A1 din familie de vehicule tactice medii de 5 tone organic/alocat Brigăzilor de artilerie de câmp. Actualul HIMARS include o cabină blindată cu protecție sporită a echipajului.
    HIMARS sprijină o forță expediționară, letală, care poate supraviețui și mobilă tactic. Acesta va lansa toate rachetele și rachetele din familia de muniții Multiple Launch Rocket System (MLRS). HIMARS poartă un pod de lansare care conține fie șase rachete ghidate MLRS (GMLRS)/MLRS, fie o rachetă ATACMS (Army Tactical Missile System).

    HIMARS este conceput pentru a sprijini operațiunile expediționare comune cu intrare timpurie și forțată, cu incendii distructive, supresoare și de contrabaterie de mare volum. La tragerea cu rachete de precizie GMLRS-Unitar, HIMARS poate atinge distanțe de peste 70 de kilometri, atacând ținta cu daune colaterale reduse, permițând incendii de pericol aproape (în limita a 200 de metri) în sprijinul trupelor prietene aflate în contact, precum și angajarea înalt. – ținte punctuale valoroase în medii deschise, urbane și complexe. Eforturile de dezvoltare includ stabilirea unui sistem comun de control al incendiilor între lansatoarele HIMARS și MLRS. Efortul de extindere a flotei Armatei intenționează să crească flota HIMARS.

    BENEFICIU PENTRU SOLDAT

    Lansatorul HIMARS oferă 24 de ore de ore, pentru orice vreme, letal, cu rachete de precizie și rachete de rachetă lungi de acțiune și sprijin pentru forțele comune, forțele expediționare cu intrare timpurie, forțele de urgență și brigăzile de artilerie de câmp care sprijină echipele de luptă ale Brigăzii. HIMARS este dislocat rapid de C-130, sporind rapid eficacitatea luptei.

    SPECIFICAȚII

    Greutate goală: 29.800 de kg
    Greutate încărcată de luptă: 35.800 de kg
    Viteza maxima: 94 km pe ora
    Autonomie maximă de croazieră: 483 km
    Opțiuni de muniție: Toate rachetele MLRS actuale și viitoare și rachetele ATACMS

  4. Armata SUA pare acum deschisă să ofere Ucrainei noi avioane de luptă, dar ce tip?

    https://breakingdefense.com/2022/07/the-us-military-now-seems-open-to-gifting-ukraine-new-fighter-jets-but-what-type/?utm_campaign=BD%20Daily&utm_medium=email&_hsmi=220531050&_hsenc=p2ANqtz-_kYrhzoKjUqG_L4G8XbIuBDi-0eIavurUfWeYRpk46_l9ZAXxD2C7u_a3DL5M3iCbVbY8RtLVetMh7d-I8x4ybqUOxBw&utm_content=220531050&utm_source=hs_email

    „Vrei să construiești un plan pe termen lung despre cum le construiești forțele aeriene și forțele aeriene de care vor avea nevoie în viitor”, a spus el. În timpul evenimentului, Brown a adăugat că viitorul avion de luptă al Ucrainei va fi „ceva non-rus” și, deși ar putea fi o platformă fabricată în SUA, ar putea fi și o aeronavă fabricată de unul dintre producătorii de luptă din Europa.

  5. Sâmbătă, 20 august 2022, ora 07:18

    Începând de această dimineață, armata ucraineană are armata rusă în retragere pe patru fronturi:

    Frontul Sloviansk: Armata ucraineană folosește tancuri, artilerie tubulară și sisteme de rachete cu lansare multiplă în apropiere de Dovhenke, Sulyhivka și Mazanivkato pentru a-i forța pe ruși să se retragă general. Unitățile ruse au încercat să recâștige teren lângă Novodmytrivka, Virnopillia și Kurulka. Aceste încercări au fost respinse, iar unitățile ruse implicate au fost forțate la o a doua retragere.

    Frontul Harkov: Forțele ruse au declanșat un atac masiv de artilerie cu tuburi și rachete, ajutate de UAV-uri de recunoaștere aeriene asupra așezărilor Chuhuiv, Zolociv, Pytomnyk, Husarivka, Sosnivka, Ruski Tyshky, Korobochkyne, Shestakove, Duvanka și Prudianka. Atacul a fost în cele din urmă forțat să fie oprit de unitățile mobile de artilerie și sistemele de rachete ucrainene. Deși situația este încă considerată fluidă, consensul general la sol este că rușii se retrag în încercarea de a-și salva sistemele de arme grele.

    Frontul Bakhmut: Barajele rusești de artilerie cu tuburi și rachete au provocat daune grave infrastructurii civile în așezările Zaitseve, Bakhmutsk, Vesele, Bakhmut, Andriivka, Kodema și Maiorsk. Au urmat operațiunile de asalt ale infanteriei ruse în așezările Bakhmut, Zaitseve și Kodema. Ultimele rapoarte indică faptul că aceste progrese au eșuat, dar luptele grele continuă, în timp ce forțele ruse încearcă să-și extragă sistemele de arme grele de pe teren.

    Frontul Novopavlivske: După câteva ore de încercare de a-și menține linia, se spune că forțele ruse se află în retragere generală. Au fost raportate victime mari de ambele părți ale conflictului.

    Într-un comunicat emis de Statul Major al Ucrainei se spunea: „Personalul inamicului este demoralizat, din cauza amânării constante a datelor de rotație și a înșelăciunii cu privire la plățile promise. Acest lucru face ca mulți dintre ocupanți să refuze să participe la operațiuni militare și să abandoneze frontul de luptă.”

  6. Glumă pe seama lui Putin.

    Putin moare și se duce în iad, dar după un timp, i se acordă o zi liberă pentru bună purtare.

    Așa că merge la Moscova, intră într-un bar, comandă o băutură și îl întreabă pe barman:

    -Crimeea este a noastră?

    -Da, este.

    -Și Donbasul?

    -Tot al nostru.

    -Și Kiev?

    – Și noi am primit asta.

    Mulțumit, Putin bea și întreabă:

    -Mulțumesc, cât iți datorez?

    -5 euro.

  7. Marina Ovsyannikova, care l-a sfidat pe Putin la propriul său televizor de stat, primind în sfârșit tratamentul Navalny.

    Vineri, 19 august 2022 la ora 6:27 Scris de Anthony L. Hall

    Sincer, Marina Ovsyannikova pare hotărâtă să- l provoace pe Putin să facă din ea martirul de închisoare pe care îl face pe Alexei Navalny .
    Marina Ovsyannikova, un fost redactor al rețelei de stat Channel One, care a denunțat războiul Moscovei împotriva Ucrainei în timpul unei transmisiuni TV în direct, se confruntă cu acuzații penale după ce serviciile de securitate din Rusia au percheziționat casa ei miercuri.

    Potrivit lui Dmitri Zakhvatov, un avocat al organizației pentru drepturile omului OVD-Info, care o asistă pe Ovsyannikova… s-a confruntat cu o anchetă penală legată de acuzațiile de difuzare de informații false despre armata rusă, în temeiul unei noi legi adoptate de Kremlin după începerea războiului din Ucraina. .

    (Politico, 18 august 2022)

    Să dispară sau să fie dispărut
    Adevărul să fie spus, după ce l-a sfidat, într-adevăr l-a umilit, pe Putin cu acea cascadorie notorie împotriva războiului la televizorul său de stat, toată lumea a crezut că o va face să dispară . Dar când a lăsat-o să plece doar cu o palmă pe încheietura mâinii, toată lumea s-a gândit că cu siguranță va face lucrul bun și va dispărea.

    În această privință, președintele francez Macron a condus o listă de europeni proeminenți care i-au oferit imediat refugiu lui Ovsyannikova .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...