Stelian Burcea, fost rugbyst: Statul este repetent la ajuta foștii sportivi în reconversia profesională

Publicat: 06 apr. 2021, 16:00, de Andreea Borcilă, în SOCIAL , ? cititori
Stelian Burcea, fost rugbyst: Statul este repetent la ajuta foștii sportivi în reconversia profesională

Drama sportivilor ajunşi la finalul carierei, atunci când devin „simpli pietoni în faţa vieţii”, iar experienţa acumulată nu îi mai poate ajuta, este adusă în atenţie de fostul internaţional de rugby Stelian Burcea, care consideră că statul „este repetent” la a-i ajuta pe cei nevoiţi să aleagă un nou drum.

„Consider că statul este repetent la a ajuta foştii mari sportivi. Statul este cel care a instituit, poate fără să vrea, zicala ‘ori eşti campion mondial, ori nu eşti nimic’. În afară de rentele viagere care se oferă unui număr restrâns de sportivi, statul nu face absolut nimic pentru ceilalţi”, a declarat Stelian Burcea pentru Agerpres.

Alături de alţi doi colegi, Florin Vlaicu şi Valentin Popârlan, Burcea a lansat programul de reconversie profesională „Stai în Joc” şi lucrează la o iniţiativă legislativă pe care să o propună autorităţilor, pentru ca anii petrecuţi în activitatea sportivă să conteze ca vechime la finalul carierei.

„În perioada următoare, vom transmite interpelări către o serie de parlamentari, Ministerul Muncii şi Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a vedea care sunt planurile lor pentru foştii sportivi. Noi ne gândim să lansăm o iniţiativa legislativă prin care toţi anii petrecuţi pe terenul sau în sala de sport să conteze ca vechime, în funcţie de indicatori actuali, în funcţie de cât a cotizat fiecare. Ne referim la sportivii de performanţă. Vom vedea în ce măsură este posibil şi ce formă vom găsi. Este anormal ca o categorie atât de importantă, care a făcut şi face servicii imaginii României, să nu fie băgată în seama şi să sufere pentru faptul că după 1989 nu a existat şi nu există un sistem unitar în ceea ce priveşte sportivii, modul în care au fost angajaţi la cluburi şi aşa mai departe”, a afirmat fostul rugbyst.

El consideră că cel mai important obiectiv al proiectului „Stai în joc” este să-i facă pe sportivi să conştientizeze momentul retragerii din activitate şi să fie pregătiţi pentru o nouă viaţă.