Străinii călătoresc în toată lumea la pensie. Românii își cumpără prosoape pentru înmormântare

Bunicul meu a fost luat la 17 ani pe front, în al Doilea Război Mondial. A luptat în Cehoslovacia, în Munții Tatra.  A fost grav rănit într-o explozie și a zăcut, cu trupul făcut zob, într-un spital de campanie. Spitalul a fost bombardat, a luat foc și au ars, o dată cu el și actele medicale. S-a întors acasă pe jos, din Cehoslovacia. Toată viața lui a avut o mână schilodită de la  obuzul care a explodat lângă el, în tranșee, dar nu a putut dovedi niciodată că a fost rănit în război. Actele au ars și nu a putut dovedi niciodată. A luat, până a murit, o pensie infimă, de câteva sute de lei, de veteran de război. Mă mir că i-au dat-o și pe aia!

Bunica a murit de trei ani. De vreo 20 de ani, la fiecare pensie își mai cumpăra câte ceva: ba niște batiste, ba niște prosoape, ba la pensia următoare lua o pereche de pantofi. Își pregătea înmormântarea. Pensia nu îi ajungea decât pentru sacoșa de medicamente pe care și-o cumpăra, lunar, de la farmacie, de ceva mâncare și de pregătirile pentru înmormântare. Eu, ca nepoată, îi spuneam mereu, glumind: „Mamaie, ai copii, nepoți, stai liniștită, că nu o să rămâi neîngropată. Ne ocupăm noi”. La care ea, răspundea identic, de fiecare dată: “Lasă, mamaie, că și voi aveți greutățile voastre. Lasă să știu eu că aveți tot ce trebuie ca să îmi faceți rânduiala”.

Povestea bunicii mele, din păcate, nu este o raritate. Este un fenomen național. Hai, spuneți voi că nu cunoașteți măcar un bătrân care procedează la fel!

Dar străinii cum sunt? Oriunde mă duc în concediu văd oameni de 80-90 de ani din Franța, Spania sau Germania, de englezi nu mai spun…călătoresc, fac plajă, se bucură de fiecare zi pe care o trăiesc. Mănâncă la restaurant și fac planuri pentru următoarea vacanță. Ei cum pot? Păi ei nu au lipsuri, în primul rând. Ei au muncit o viață întreagă și acum au o pensie foarte bună, care le permite să călătorească oriunde doresc ei. 

06:29 • Sănătate

Speranța de viață crește cu fiecare an petrecut într-o școală sau universitate

Ca o paranteză, eram în Franța și în geamul unei agenții de turism erau oferte la vacanțe de câte o lună, două sau trei în Maroc, iarna. Cam frumos, nu, iarna, să stai să îți încălzești oasele într-o țară cu o climă mai blândă.

Românii ce fac? Păi merg în excursie la medici, la farmacie și…cam atât. Rar mai aud câte un pensionar să spună că merge la băi, la Amara, de exemplu.

În al doilea rând, după lipsa banilor, eu cred că de vină mai e și cultura în care am trăit. Mă uitam, recent, la un film american, filmat în anii 60-70. Oamenii ăia aveau condiții de trai mai bune decât noi acum. Ce mall-uri, ce bulevarde, zgârie nori, restaurante, teatre, cinematografe! În anii 60-70 am spus! Păi cum era România atunci? Cum erau bunicii noștri atunci? Cum au crescut ai noștri și cum au crescut ai lor…. În câtă libertate au trăit unii și în câtă teroare, poporul român. Sincer, nici mie nu mi-ar mai arde de plimbări și de voie bună după o viață plină de traume! Pentru că da, ăsta este adevărul: poporul român este născut din traume, din lacrimi și durere!

În Franța au ieșit oamenii în stradă, că Macron a crescut la 64 de ani vârsta de pensionare. În România cică ne-ar vrea în câmpul muncii până la 70 de ani… Speranța de viață în România știți cât este?! Vă spun eu: de 73 de ani….

Citește și Pentru mine, 8 Martie înseamnă Ziua Mamei, nu petreceri erotice