Studiu. Fermele de bovine, depozitele de cereale și serele atrag cele mai mari investiții din agribusiness

Publicat: 13 mai 2022, 09:11, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Studiu. Fermele de bovine, depozitele de cereale și serele atrag cele mai mari investiții din agribusiness

Fermele de bovine (lapte și carne), în sectorul zootehnic, alături de sere și solarii (vegetal) au atras cele mai mari investiții din agribusiness-ul românesc, în primele patru luni din acest an. Valoarea anunțată a proiectelor se ridică la 300 de milioane de euro, cele mai multe fiind înregistrate în județele Constanţa (30), Satu Mare (28) şi Bihor (24), potrivit unei analize IBC Focus.

Numărul investiţiilor noi şi al proiectelor de construire de facilităţi bio şi zootehnice a  crescut cu 75% în primele patru luni din 2022, față de perioada similară din 2021.

Tendinţa se accentuează în contextul discuţiilor despre criza alimentară şi în condiţiile în care lanţurile de producţie şi distribuţie în zona de securitate alimentară sunt afectate din cauza conflictului militar din Ucraina.

„În prima parte a anului 2022 am observat o creştere cu 75% a investiţiilor în agribusiness, comparativ cu perioada similară a anului trecut. O posibilă explicaţie a acestei tendinţe poate fi pusă şi pe seama conflictului militar din Ucraina”, a declarat Andrei Spătaru, fondator IBC Focus.

Interes pentru zootehnie

Din analiza proiectelor de construcţii anunţate în primele patru luni ale anului 2022 în acest domeniu reiese că 56% dintre proiectele noi sunt proiecte zootehnice, iar 44% sunt agrotehnice.

În segmentul zootehnic, cele mai multe investiţii reprezintă fermele de bovine pentru lapte şi carne (43%), fermele suine reprezintă aproximativ o cincime (19%) din totalul investiţiilor anunţate în acest an, iar fermele de păsări (în special pui şi curcani) – 15%. De asemenea, fermele de ovine au o pondere de 13%, iar fermele piscicole reprezintă 10% din investiţiile noi.

„Urmărind tendinţele investiţiilor anunţate în segmentul agrotehnic, se remarcă o pondere însemnată în construirea de spaţii de depozitare cereale şi legume. Comparativ cu anul trecut, investiţiile anunţate în construirea de silozuri depozitare cereale au crescut exponenţial”, arată cercetarea.

Totuşi, cele mai multe investiţii anunţate în zona agro rămân serele şi solariile, urmate de investiţiile în capacităţile de depozitare cereale, legume şi fructe.

În acest an, IBC Focus a monitorizat 392 de investiţii din segmentul agro-zootehnic. Cele mai multe investiţii (64%) sunt încă în faza premergătoare construcţiei, urmând ca şantierele să înceapă în următoarele luni.

IBC Focus este o companie care monitorizează piaţa de construcţii şi proiectele de investiţii din România, cu o experienţă de peste 15 ani în domeniu.

Citește și Alertă CE: 20 de milioane tone de cereale trebuie să părăsească Ucraina în mai puțin de trei luni