Studiu: Pacienții care s-au vindecat de o formă severă de COVID-19 suferă și de leziuni ale inimii, chiar și la câteva luni distanță

Publicat: 27 feb. 2021, 07:30, de Andreea Borcilă, în Sănătate , ? cititori
Studiu: Pacienții care s-au vindecat de o formă severă de COVID-19 suferă și de leziuni ale inimii, chiar și la câteva luni distanță
Israelul intră în lockdown pentru a treia oară

Rezultatele unui studiu recent arată că aproape 50% dintre persoanele care s-au vindecat de o formă severă de COVID-19 suferă de leziuni cardiace, chiar și la câteva luni de la externarea din spital. Oamenii de știință britanici au monitorizat sănătatea a 148 de pacienți.

O cercetare din vara anului trecut afirma că inclusiv pacienții care au dezvoltat o formă ușoară de COVID-19 ar putea suferi și de leziuni cardiace.

Noul studiu arată că efectele secundare ale bolii infecțioase pot provoca probleme de sănătate pe termen lung. Astfel, aproape 50% dintre pacienții care au fost spitalizați cu o formă severă de boală, au dezvoltat ulterior și leziuni cardiace.

Studiul a fost condus de Tushar Kotecha și echipa sa, fiind publicat în jurnalul Societății Europene de Cardiologie (ESC).

Rezultatele cercetării au fost comparate cu cele de la un grup de control care nu a suferit de COVID-19 și de la alți 40 de voluntari sănătoși. Prin urmare, s-a descoperit un nivel crescut de troponină în sânge la pacienții cu COVID-19, ceea ce indică posibile probleme cardiace.

„Atunci când mușchiul inimii moare, ca în timpul unui atac de cord sau din oricare alt motiv, celulele musculare ale inimii eliberează o enzimă numită troponină. De exemplu, atunci când o persoană vine la Urgențe și se plânge de dureri în piept, personalul spitalului îi va face inițial un test de sânge pentru a verifica concentrația de troponină și pentru a observa dacă a existat un atac de cord sau leziuni ale mușchilor cardiaci”, explică dr. Andrew Freeman, medic cardiolog în Colorado, pentru Healthline.com.

Persoanele cu risc mai mare de a face o formă severă de COVID-19 sunt pacienții cu boli cronice, în special cei cu boli de inimă.

Este nevoie de mai multe investigații științifice

Dovezile de până acum arată că boala COVID-19 nu provoacă, cu adevărat, leziuni cardiace în exces comparativ cu alte boli infecțioase. Infecțiile virale, în general, pot provoca și inflamații ale inimii, este de părere dr. Michael Goyfman, director al unui spital de cardiologie din New York.

Citește și: